11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. HONG KONG: Proteste de amploare pentru DEMOCRAŢIE

VIDEO. HONG KONG: Proteste de amploare pentru DEMOCRAŢIE

După o noapte de confruntări cu forţele de ordine, manifestanţii – care deja au blocat de ieri centrul oraşului- continua şi luni să înfrunte puterea comunistă de la Beijing şi cer mai multă libertate politică. Campania de nesupunere civilă, care durează de câteva săptămâni în fosta colonie britanică, a accelerat puternic în weekend, regiunea Hong Kong fiind afectată de cele mai puternice tulburări civile de la trecerea sa sub tutelă chineză în 1997, informează MediafaxBeijingul a anunţat în august că viitorul Executiv local va fi ales prin sufragiu universal începând din 2017, dar că vor fi selectate două sau trei persoane, de către un comitet care le va abilita să candideze.

sursa: youtube.com

Manifestanţii, împotriva cărora s-a folosit gaz cu piper, purtau pelerine de plastic şi şi-au acoperit faţa cu folie de platic pentru a se proteja. Într-un gest aparent de calmare, Guvernul din Hong Kong a anunţat retragerea, luni de dimineaţa, a poliţiei antirevoltă. Însă mulţimea creşte de la o oră la alta, iar luni după-amiaza câteva mii de persoane se adunaseră în catierul Admiralty, principalul punct de întâlnire al opozanţilor, în apropierea sediului Guvernului, potrivit estimărilor unor jurnalişti AFP. Militanţi prodemocraţie au preluat controlul asupra a cel puţin trei intersecţii rutiere majore.

Peste 200 de linii de autobuz au fost suspendate sau deviate, circulaţia tramvaielor era perturbată, iar unele staţii de metrou erau închise. Numeroase şcoli au rămas închise, la fel şi numeroase întreprinderi, perturbând activitatea economică a acestei regiuni autonome plasate sub administraţia chineză.

Studenţii, care se află de o săptămână în grevă, sunt vârful de lance al campaniei de nesupunere civilă lansate cu scopul de a denunţa ceea ce locuitorii metropolei percep drept o acaparare tot mai puternică de către Beijing a afacerilor locale. Ei au pătruns vineri în sediul Guvernului local, după care au fost evacuaţi fără menajamente de către poliţie.

video: youtube.com

În faţa mobilizării studenţeşti, mişcarea prodemocraţie cea mai vizibilă – Occupy Central – a intrat duminică în "bătălie" şi şi-a îndemnat susţinătorii să devanseze o acţiune de ocupare prevăzută pentru miercuri.

Potrivit site-ului american China Digital Times, care urmăreşte propaganda chineză, autorităţile au ordonat tuturor site-urilor chineze să îndepărteze "imediat" orice informaţie despre manifestaţiile de la Hong Kong.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă