27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Au fost aprinse luminile bradului de Crăciun de la Rockefeller Center...

VIDEO+FOTO. Au fost aprinse luminile bradului de Crăciun de la Rockefeller Center din New York

Orașul New York a îndeplinit miercuri seară o tradiție care datează de opt decenii aprinzând luminile bradului de Crăciun, instalat la Rockefeller Center, într-un eveniment care marchează începerea Sărbătorilor de Iarnă, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Instalația de lumini care împodobește bradul norvegian, adus din Oneonta, din nordul statului New York, a fost aprinsă într-un eveniment care a fost precedat de un spectacol de muzică live. Aproximativ 8 kilometri de cablu electric au fost necesari pentru a lega cele 50.000 de lumini LED, care împodobește bradul vechi de 90 de ani și având o înălțime de aproape 29 de metri, instalat într-unul din locurile cele mai emblematice ale orașului.

În vârful bradului a fost instalată, cum a devenit deja o tradiție din 2004, o stea împodobită cu 25.000 de cristale Swarowski având diametrul de trei metri. 

Luminile au fost aprinse de actorii Alec Baldwin și Kate McKinnon, care au acaparat atenția în ultimul timp prin intervențiile lor în programul Saturday Nigth Live, el reprezentându-l pe republicanul Donald Trump iar ea pe democrata Hillary Clinton. A fost de asemenea prezent primarul orașului New York, Bill de Blasio. Luminile au fost aprinse la ora locală 20.58 (01.58 GMT joi). 

Înainte de aceste eveniment au participat la un mare spectacol live artiști de renume precum Neil Diamond, Sarah McLachlan și Tori Kelly. Bradul va rămâne va fi aprins în fiecare seară până pe 7 ianuarie, iar în ziua de Crăciun luminițele vor rămâne aprinse 24 de ore. 

Anul acesta ceremonia s-a desfășurat în mijlocul unor măsuri de pază sporite, din cauza riscului de atentat terorist, iar umbrelele și rucsacurile au fost interzise. Chiar și așa, mii de oameni au venit să asiste la una dintre cele mai iubite tradiții de Crăciun ale New Yorkului.

Tradiția bradului de Crăciun de la Rockefeller Center a început în 1931. Cel mai înalt brad instalat la Rockefeller Center a fost cel din 1999, având 30,5 de metri și adus din localitatea Killingworth, din statul Connecticut.

 

Cele mai citite

O persoană a fost găsită moartă, în urma unui incendiu în sectorul 2. FOTO

UPDATE: Incendiul produs la două case din Sectorul 2 al Capitalei a fost localizat, iar pompierii lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase,...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...
Ultima oră
Pe aceeași temă