18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO: Columbeanu candidează sub sloganul: dacă nu eu, atunci cine?

VIDEO: Columbeanu candidează sub sloganul: dacă nu eu, atunci cine?

Irinel Columbeanu spune că nu l-a împins nimeni spre o candidatură la primăria Capitalei, că prietenii săi sunt circumspecţi, iar despre o platformă politică “nu e cazul să vorbim acum”.

Pe Iri’, care şi-a anunţat dorinţa de a deveni primarul general al Bucureştiului l-am găsit, ieri, la telefon relaxat dar şi fără dorinţa de a ne detalia planurile sale.  A recunoscut că iniţaitiva sa nu a avut pre mulţi susţinători printre apropiaţi. “Am luat această decizie de unul singur. Persoanele cu care am discutat în prealabil, aşa la modul ipotetic şi impersonal despre candidatura unei persoane neaflite politic, mi-au spus că respectivul care s-ar gândi la aşa ceva ar trebui să se lase păgubaş. Ba chiar că ar fi bine să nu îl mănânce în fund.” Irinel spune, că în final a decis să candideze împotriva tuturor sfaturilor deoarece “trebuie să o facă cineva. Până s-a terminat 2011 am tot avut răbdare şi în tot timpul ăsta am sperat să apară cineva, un om potrivit Bucureşti.  Nu vreau să comentez despre Sorin Oprescu decât atunci când va fi cazul.”

Colaborarea cu alte partide, exclusă

 Când vine vorba despre proiectele pentru Bucureşti, Irinel devine mult mai reţinut. Şi în vorbă şi în idei. “Sigur că m-am gândit la un plan şi la o platformă politică dar nu acum este cazul să discutăm de aşa. Acum e prea devreme şi prefer să o fac live şi cu un preopinent. ” De aici discuţia a curs într-un fel de slalom a cărui finalitate a fost evitarea răspunsurilor.  Am vrut să ştim ce îl nemulţumeşte cel mai mult şi l-am lăsat să aleagă: haosul urbanistic, traficul?”, “Sunt multe de spus. Cel mai deranjant lucru care trebuie ajustat drastic este modul în care se cheltuiesc banii publici”.  Apoi, îi spunem că Oprescu ca şi Băsescu acum mulţi an au avut probleme cu opoziţia făcută de Consiliul Local. “Sunt şi ei oameni şi cetăţeni ai Bucureştiului chiar dacă sunt afiliaţi unor partide”. Dacă va colabora cu alte partide? “Prin intermediul consilierilor, da. Alt gen de colaborare cu partidele este exclusă”. Imediat după acest schimb de replici, Iri – deranjat dintr-o dată fără motiv – ne-a cerut să terminăm altă dată discuţia şi a închis telefonul.

Afaceri ratate cu bani de la tăticu

Irinel Columbeanu a fost un persoanj ultramediatizat de presa tabloidă care i-a prezentat ieşirile nocturne, extravaganţele de tot felul şi mai ales mariajul şi divorţul de altă doamnă controversată a lumii mondene Monica Columbeanu. Averea lui estimată la un moment dat al 150 de milioane de euro a intrat la apă şi azi nu depăşeşte 10 milioane (deşi sunt destui care spun că e vorba de mult mai puţin).  VIP-ul de la Izvorani a explicat de mai multe ori că ar fi făcut avere pentru că, în timpul Revoluţiei, pe 23 decembrie 1989, când tinerii încă mureau în Piaţa Universităţii, doi francezi de la Alcatel au dat peste el din întâmplare, în faţa hotelului Intercontinental, şi i-au propus o afacere cu telefoane care s-a dovedit una dintre cele mai mari lovituri a anilor ’90. „Recunosc, a fost noroc chior”, declara el unui ziar central. Presa susţine că averea lui Irinel i se datorează părintelui său. Ioan Columbeanu a fost probabil cel mai rezistent nomenclaturist comunist, pentru că a intrat în Executiv încă din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1959, şi a ieşit la pensie abia în timpul guvernării Radu Vasile, în 1998. Celelalte afaceri ale lui Irinel Columbeanu au fost mai degrabă eşecuri, unul dintre cele mai mediatizate falimente fiind o fabrică de ciment special în Gorj.

 

Sociologi: Candidaţii mondeni reflectă lipsa de încredere în politicieni

Sociologii clujeni Vasile Dâncu şi Traian Rotariu consideră că apariţia unor candidaturi ale unor personaje din zona mondenă la diverse funcţii de demnitate publică la alegerile din 2012 reflectă nivelul clasei politice româneşti şi lipsa de încredere a populaţiei în politicieni.
/
Dâncu, preşedintele Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), a declarat marţi pentru Mediafax că anul electoral 2012 ar putea să ofere mari surprize legate de apariţia unor candidaturi “din zona ceţoasă a vulgarităţii şi a mondenului”.

“Personaje de tipul lui Irinel Columbeanu au simţit că este momentul propice, astfel că la alegeri am putea asista la un amalgam, la un mozaic de candidaţi – politicieni cu experienţă, partide vechi, dar şi asemenea personaje. Ei nu au şanse la funcţii mari (…) dar va apărea o diluare a politicii cu astfel de personaje”, a comentat sociologul.

Potrivit acestuia, pe de altă parte, unele astfel de personaje venite din lumea mondenă vor fi încurajate să candideze chiar din partea unor partide.

La rândul său, şeful Catedrei de Sociologie din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, Traian Rotariu, consideră că astfel de candidaturi ale unor personaje care vin din lumea mondenă reflectă nivelul clasei politice româneşti.

“Noi nu avem o clasă politică, aşa cum este în statele civilizate. Candidatura unor personaje din lumea mondenă reflectă nivelul clasei politice româneşti. În condiţiile actualei clase politice, nu este nimic surprinzător o astfel de candidatură a lui Irinel Columbeanu, de exemplu. Oricum, nu cred că acesta va obţine prea multe voturi şi nu va câştiga Primăria Capitalei”, a spus Rotariu.

Cele mai citite

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă