28.1 C
București
duminică, 5 iulie 2026
AcasăSpecialVIDEO. Barack Obama se consideră SIMPATIC

VIDEO. Barack Obama se consideră SIMPATIC

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a dat asigurări luni că este „un tip mai degrabă simpatic”, răspunzând unei întrebări despre stilul său, considerat uneori rece sau distant, care ar reprezenta un obstacol în obţinerea unui compromis cu republicanii, relatează Mediafax.

„Majoritatea oamenilor care mă cunosc ştiu că sunt un tip mai degrabă simpatic”, a declarat Obama într-o conferinţă de presă consacrată în principal negocierilor dificile privind reducerea deficitului bugetar american. „Îmi place să sărbătoresc”, a adăugat el.

Citeşte şi The Economist îi caricaturizează pe Barack Obama şi John Boehner în europeni

„Cred că lucrul care explică paralizia sau dificultăţile negocierilor, aici, la Washington, este pur şi simplu legat de diferenţe politice marcante”, a adăugat Obama, cu mai puţin de o săptămână înainte să depună jurământul pentru al doilea mandat.

„Ştiţi, când particip la vreun picnic al Congresului şi când vin congresmeni să mă vadă şi să facă fotografii cu mine şi familia lor, vă asigur, Michelle şi cu mine suntem foarte drăguţi cu ei”, a povestit el, amuzat.

„Petrecem momente plăcute împreună, dar acest lucru nu îi împiedică să fie extrem de virulenţi atunci când sunt în Congres şi să mă acuze că sunt un socialist care cheltuieşte fără să numere”, a adăugat preşedintele.

Obama, care a reafirmat luni cu fermitate că problema creşterii plafonului datoriei ţării nu este negociabilă, a denunţat atitudinea anumitor congresmeni republicani, mai atenţi, în opinia sa, faţă de realegerea lor, decât faţă de viitorul ţării.

Citeşte şi Forbes: Barack Obama este cel mai puternic om din lume

„Cred că există mulţi republicani care apreciază că, dată fiind energia consacrată de anumite publicaţii în a mă diaboliza, nu le oferă o imagine prea bună în a se afişa alături de mine”, a spus preşedintele.

„Desigur, relaţiile personale sunt importante şi există un loc de ameliorare întotdeauna”, a admis el.

„Partea pozitivă este că, acum, că fiicele mele cresc, ele nu mai vor să petreacă atât de mult timp cu mine, ca înainte”, a subliniat Obama, care are două fiice, Sasha, în vârstă de 11 ani, şi Malia, în vârstă de 14 ani.

„Deci voi da telefoane, voi căuta pe cineva cu care să joc cărţi, pentru că mă voi simţi un pic singur în această casă mare”, a mai spus preşedintele Statelor Unite.

 

Cele mai citite

Românii investesc tot mai mult în asigurările unit-linked. Produsele au atins un nivel record în piața de profil

Asigurările de viață de tip unit-linked câștigă tot mai mult teren în România și au ajuns la cea mai ridicată pondere din istoria pieței...

Canada accelerează proiectul unei bănci internaționale pentru apărare

Noua instituție financiară își propune să mobilizeze până la 100 de miliarde de lire sterline, echivalentul a aproximativ 133 de miliarde de dolari, prin...

Un lider PSD susține că AUR ar trebui lasat să guverneze „pentru a-și arăta limitele”

Prim-vicepreședintele PSD și edilul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat că partidului lui George Simion ar trebui să i se permită șansa de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă