27.8 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialVictorii pentru susţinătorii lui Gaddafi

Victorii pentru susţinătorii lui Gaddafi

Update: Comitetul de organizare din Benghazi a cerut ajutorul Naţiunilor Unite pentru a  contracara bombardamentele realizate la ordinul lui Gaddafi.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei  anti-Gaddafi, „Coaliţia 17 februarie” Benghazi a declarat agenţiei Reuters că au reuşit să obţină controlul asupra oraşului Brega. „Probabil că vom cere ajutor din partea altor ţări, probabil pentru atacuri aeriene în locaţii strategice care vor duce la sfârşitul lui Gaddafi. Au încercat să pună stăpânire peste Brega, dar au eşuat. Revoluţionarii l-au recuperat. Gaddafi încearcă să creeze un fel de război psihologic pentru a ţine mereu la limită aceste oraşe „, a spus Mustafa Gheriani.

Preşedintele Libiei, Gaddafi trimite avioane de război pentru a bombarda un oraş din estul Libiei care a fost ocupat de protestatari.

Martorii au declarat jurnaliştilor de la Associated Press că au văzut două avioane de război în  Ajdabiya şi că susţinătorii preşedintelui libian încearcă să obţină controlul asupra oraşului.

Ahmed Jerksi, managerul companiei petroliere Sirte din oraşul Brega a declarat că forţele pro- Gaddafi au pus stăpânire pe unitatea aflată în partea de sud a localităţii Ajdabiya.

Localnicii din Brega spun că oraşul este ţinta unor „bombardamente haotice” şi că 14 oameni au murit, potrivit BBC.

Şi oraşele Gharyan şi Sabratha, ambele situate în apropierea capitalei -Tripoli sunt acum controlate de armata guvernului libian. Un localnic din Gharyan, un oraş strategic din munţii Nafusa, spune că armata a invadat localitatea, vineri într-un atac supriză. Se pare că  protestatarii şi soldaţii care au dezertat au fost închişi.

În acest timp, un purtător de cuvât al guvernului libian declară că „ştirile despre atacurile din estul Libiei sunt false„.

Cele mai citite

Primăriile care nu se înscriu în Ghiseul.ro până la 25 august riscă să piardă finanțarea de la bugetul de stat

919 dintre cele 3.187 de primării din România nu sunt încă înrolate în platforma Ghiseul.ro, deși termenul-limită pentru respectarea obligației legale este 25 august.Avertismentul...

Stingeți lumina. Incompetența o lăsăm aprinsă

Există o propoziție care mă înfurie mai mult decât toate celelalte: „Faceți economie la energie.” A devenit un obicei periculos în ultima vreme, să...

Turismul încetinește în România: mai puțini turiști și mai puține nopți de cazare în primul semestru al anului

Durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile pentru turiștii români și de două zile pentru vizitatorii din străinătateNumărul turiștilor care au ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă