Uzina „Rulmentul” Braşov s-a vândut pe bucăţi. Pe locul ei se va înălţa, probabil, un cartier rezidenţial. Astfel, cea mai veche şi mai complexă industrie din România a primit lovitura de graţie. În numele „traiului bun”, guvernele post-decembriste au pus industria la pământ şi agricultura în pom, servind interesele unei lumi în care vor să ne integreze, transformându-ne – precum ar spune ţăranul român – în „slugi pe ograda noastră”. Lipsa de „profesionalism” politic a stimulat jaful ştiinţific organizat al economiei naţionale, încurajat de cel dintâi premier democrat al României, care, lansând conceptul retehnologizării, a catalogat obiectivele industriale din perioada comunistă, drept „fiare noi cu valoare de fiare vechi”. Afirmaţia, transformată ulterior în sintagma ce a etichetat industria română drept un „morman de fiare vechi”, a dat startul privatizărilor păguboase, prezentate opiniei publice drept inegalabile succese pe calea integrării în „structurile europene”.
Cele mai citite
Băsescu acuză „blocaj constituțional” la Cotroceni: Statul se șubrezește încontinuu
Traian Băsescu a declarat că președintele nu poate condiționa formarea unui guvern, de existența unei majorități deja confirmate înaintea votului din ParlamentFostul președinte Traian...
România pregătește scutul anti-dronă: echipamente noi de detecție vor fi livrate în 2027
Autoritățile analizează și alte programe de achiziții, inclusiv în cooperare cu state membre ale Uniunii Europene și NATO, pentru dezvoltarea unor sisteme comune de...
Ultima oră
Pe aceeași temă