16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVictor Ponta, pentru BBC: Sunt conştient că romii au comis infracţiuni în...

Victor Ponta, pentru BBC: Sunt conştient că romii au comis infracţiuni în Marea Britanie. Cerem să nu avem situaţii de discriminare

Premierul Victor Ponta a recunoscut că romii români care ajung în Marea Britanie reprezintă “o provocare”, pentru că cerşesc şi fură telefoane mobile. Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la BBC, şeful Executivului de la Bucureşti a declarat că este de acord cu deciziile guvernului britanic de a înăspri măsurile de acces în ţară, atâta timp cât imigranţii români nu sunt discriminaţi. Declaraţiile premierului intervin după ce postul BBC a fost acuzat că a măsluit rezultatele unui sondaj de opinie, care arăta că peste 100 de mii de români şi bulgari vor ajunge în Marea Britanie, anul viitor, potrivit b1.ro.

Potrivit presei britanice, şeful Guvernului de la Bucureşti sprijină deciziile guvernului britanic de a întări măsurile împotriva accesului romilor români, în beneficiul imigranţilor români şi bulgari.

„Sunt conştient că romii de naţionalitate română au comis infracţiuni pe teritoriul Marii Britanii şi cred că una dintre soluţii ar fi cooperarea dintre poliţiile celor două state”, a spus Victor Ponta, potrivit Daily Mail.

Premierul a amintit că guvernul de la Bucureşti încearcă să implementeze strategii pentru integrarea rromilor.

Legat de decizia premierului britanic David Cameron, de a înăspri legislaţia astfel încât imigranţilor să le fie mai greu să se stabilească în Marea Britanie, Ponta a spus că i se pare “foarte corectă, din punctul de vedere al britanicilor”.

“Tot ce cerem este să nu avem situaţii de discriminare, adică legislaţia restrictivă să fie aplicată şi germanilor, să zicem, sau francezilor, în aceeaşi măsură în care este aplicată românilor şi bulgarilor”, a mai spus Ponta.

Declaratiile premierului vin la scurt timp după ce postul BBC a fost acuzat că a “măsluit” rezultatele unui sondaj de opinie care arată că peste 100.000 de români şi bulgari vor ajunge în Marea Britanie, anul viitor, când vor fi ridicate restricţiile de pe piaţa muncii.

La rândul său, Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a declarat, în Parlamentul britanic, că presa engleză a exagerat în legătură cu estimările legate de numărul românilor şi bulgarilor care ar urma să vină în Marea Britanie, din 2014. Declaraţia diplomatului român a fost susţinută şi de ambasadorul bulgar la Londra.

Ion Jinga a declarat, în faţa membrilor Comisiei pentru Afaceri interne a Camerei Comunelor, că între 15.000 şi 25.000 de români ar urma să meargă în Marea Britanie, în anul 2014.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă