17.5 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Victor Ivanovici, premiat la Madrid

» S-a nascut in Romania, locuieste in Grecia, e insurat cu o sud-americana si traduce din si in mai multe limbi.

» De curand, a primit Premiul International "Sial de Ensayo", eseul sau despre Márquez fiind considerat cel mai bun din 104 eseuri din toata lumea.

» Cat de important este pentru dumneavoastra acest premiu luat la Madrid? Aveti idee cum erau celelalte eseuri pe care le-ati "batut"?
Premiul "Sial de Ensayo 2007" a insemnat pentru mine debuseul editorial pentru cartea Gabriel García Márquez y su Reino de Macondo, in care investisem vreo 30 de ani de munca (si care, in urma premierii, a vazut in fine lumina tiparului, la editura Sial din Madrid). Ceea ce nu-i putin lucru, caci o asemenea lucrare nu e usor de publicat: genul respectiv este "minoritar", iar editorii, pe buna dreptate, se tem sa riste fara o subventie sau fara participarea autorului la cheltuielile de productie. Inainte de acest neasteptat "noroc", mai batusem si la portile unor alte edituri, de profil universitar, din Europa si SUA. Raspunsul a fost afirmativ, dar mi s-a cerut de fiecare data sa contribui cu o suma osciland intre 1000 si 1500 USD. Nu e un capat de lume, dar, pe de-o parte, mie o asemenea suma nu-mi prisoseste (unele universitati le acorda autorilor granturi de editare, a mea nu); dar pe de alta, ca scriitor, gasesc umilitor procedeul. Ma pot resemna sa nu incasez vreo retributie pentru munca mea, nu insa sa si platesc pentru a o face cunoscuta (pornind de la premisa ca nu e cu totul inutila). Cat despre celelalte eseuri pe care, cum ziceti, "le-am batut", stiu doar ca au fost 103 la numar, autorii lor provenind din Uruguay, Argentina, Chile, Cuba, Italia, Grecia, Statele Unite, Tunisia si Spania. Aspirantii au concurat sub pseudonim, iar lucrarile au fost citite de un juriu foarte serios, care, dupa efectuarea selectiei, a deschis plicul ce continea numele real al autorului, nume care s-a intamplat sa fie al meu.

» Care sunt liniile principale ale acestui eseu? Cat de mare este?
Eseul, de vreo 200 de pagini in versiunea-carte (format obisnuit; daca nu ma insel, in octavo) exploreaza "Regatul (sau ciclul) Macondo", adica sectiunea din opera lui García Márquez in care exista aluzii, oricat de vagi, la miticul teritoriu Macondo si la asijderi mitica stirpe Buendía. Este vorba despre patru romane succinte, doua extinse, o nuvela si doua volume de povestiri. Axul acestui ciclu este, bineinteles, "O suta de ani de singuratate"; in timpul auctorial, e vorba de 26 de ani, in speta de "La hojarasca" (1955) la "Crónica de una muerte anunciada" (1981). Abordarea mea este in principal una de tip tematic si naratologic, "asezonata" cu semiotica, psihanaliza etc.

» Cum se face ca dumneavoastra, hispanist, locuiti din 1985 in Grecia, si nu intr-o tara hispanica? Prin casatorie?
Nu prin casatorie, ci prin repatriere, mai precis prin ceea ce grecii numesc palinnostesis, cuvant foarte frumos care vine de la nostos, adica, in dialectul homeric, "intoarcerea eroilor supravietuitori de la Troia" (de aici si nostalgia: "durerea" sau "jindul" – algos – dupa "intoarcere"). Juridic vorbind, statul elen face deosebirea intre repatrierea celor nascuti in Grecia si, la un moment dat, emigrati in strainatate si palinnostesis a grecilor etnici extrateritoriali. E cazul meu: mama a fost grecoaica (nascuta si ea in Romania), greaca mi-e limba materna si am urmat cursurile unui liceu cu limba de predare greaca (nr. 14 din Bucuresti, gazduit intr-o aripa a lui "Mihai Viteazul"). Iata de ce, cand am emigrat – silit, ca aproape toata lumea din anii aceia cumpliti – am ales Grecia, o tara a carei limba o stapaneam in gradul de proprietate (nu atat notionala cat afectiva) probabil cel mai inalt dupa romana. Sotia mea, fiindca ati adus vorba, e din America de Sud. Ei ii datorez mentinerea in stare activa a spaniolei, pe care totusi am invatat-o de la profesorii mei de la Universitatea din Bucuresti.

» Legaturile cu Romania au ramas stranse. Colaborati cu Institutul Cervantes, ati venit la "Zile si nopti de literatura", reveniti aproape anual in Romania. Va e greu sa va miscati intr-un spatiu cu atat de multe dimensiuni – elen, hispanic, romanesc?
Da, legaturile mele cu Romania sunt stranse, si nu vad de ce n-ar fi, din ‘90 incoace, de cand tara noastra a devenit o tara normala (sau aproape), si in lumea globalizata in care traim, unde nationalitatea si mai ales apartenenta culturala (care ma intereseaza infinit mai mult) nu mai sunt legate de teritorialitate. Nu mi-e defel greu in acest spatiu cu mai multe dimensiuni, mi-ar fi incomod sa traiesc intr-unul simplificat, aplatizat, unidimensional. De pilda, in America Latina, unde din Mexic pana in Tara de Foc se vorbeste doar spaniola, iar pe alocuri nu prea vezi nici macar inscriptii in alte limbi, aceasta dominatie exclusiva a limbii unice ma nelinisteste. Apoi, nu uitati ca generatia mea si-a trait buna parte din viata literalmente claustrata, fara alta posibilitate de evadare decat voiajele "autour de la chambre". Acum, cand putem (si cat mai putem), ne scoatem parleala.

» Legat de intrebarea de mai sus: cum te mobileaza interior deprinderea de traducator? E adevarat ce se spune, ca trebuie sa cunosti limba in care traduci mai bine decat cea pe care o traduci?
E adevarat, pentru ca rezultatul final, opera tradusa, trebuie sa apartina limbii-tinta. Pe de alta parte, prin intermediul traducerii, intre cele doua limbi si culturi in contact are loc o interactiune care, in cazul ideal, ar trebui sa fie, cu vorbele lui Steiner, "un schimb de energii fara pierderi".

» In ce limba ganditi ori visati?
De la caz la caz si dupa imprejurari.

» Ce autori v-a facut cea mai mare placere sa traduceti?
Pe toti, altfel nu i-as fi tradus. Insist sa lucrez, cel putin in traducere, ca un dilettante, deci punand pe prim-plan il diletto, desfatarea.

» Cat timp va ia sa traduceti, sa zicem, un volum de 100 de poeme?
Daca vine inspiratia, ca si aici e nevoie de ea, si inca foarte multa, mi s-a intamplat sa traduc dintr-o suflare, in foarte putine zile.

» Aveti nostalgii romanesti? Sunt legate de locuri sau/si de oameni?
Sigur, si de locuri care din fericire (mai) exista, ca de pilda de soselele nesfarsite strajuite de plopi, din Baragan, vara, la apus de soare sau de clipocitul apei pe unele brate lenese ale Dunarii, in Delta, sau de…, dar si de oameni care, din nefericire, au inceput sa se cam mute pe taramuri mai bune si mai pasnice, din ce in ce mai multi, din ce in ce mai aproape de varsta mea, astfel incat incep sa ma simt un supravietuitor.

» Unul dintre acesti oameni a fost Gellu Naum, pe care l-ati si tradus. Cum v-ati cunoscut?
La indemnul lui Mircea Ciobanu, poet care a fost si un excelent editor de poezie si care, pe la sfarsitul anilor ‘70, planuia la "Cartea Romaneasca" o serie de monografii despre autori contemporani. Nu mai stiu daca eu l-am ales pe Gellu sau Mircea mi l-a sugerat, fapt este ca aceasta imprejurare fortuita (sau nu?) a constituit prilejul intalnirii noastre deloc fortuite. Il admiram dinainte de a-l cunoaste; apropierea de el mi-a intarit admiratia cu o mare iubire ce a cuprins-o in mod firesc si pe doamna Lyggia, ca parte inseparabila si complementara a organismului poetic unic (sa-i zicem) GelluLyggia. Cred, stiu ca si ei m-au indragit, pornind tot fortuit (sau nu) de la numele meu, Victor, care ii trimitea la celalalt Victor/Rotciv, la Brauner. Apoi relatia s-a statornicit, durand aproape treizeci de ani, cu un enorm profit spiritual (pentru mine, fireste).

» Ati fost prieten si cu Nichita Stanescu. Ce amintiri aveti cu el?
O extraordinara carisma si o imensa vocatie a prieteniei. Nevoia de a-l proteja pe acest gigant cu zambet de copil si cu o inima larga cat stepa, russkoie duse, mostenita, cum ii placea lui sa spuna, de la mama lui, cazacioaica din Novosibirsk.

» E adevarat ca ati fost coleg cu Ioan Petru Culianu? Ati devenit apropiati?
Cu NN (asa ii spuneam) am fost intr-adevar foarte apropiat, si in studentie, si dupa aceea (atat cat ne-a permis departarea fizica impusa de exil). N-am apucat sa ne vedem dupa plecarea mea din tara, caci viata si cariera i-au fost atat de curand si de crud secerate de asasinatul de la Chicago. NN a fost cel mai stralucit intelectual roman din generatia noastra si un motiv de mandrie pentru noi toti. Mi-e tare dor de el.

PE SCURT
» Profil
Victor Ivanovici s-a nascut la Tulcea, in 1947. Intre 1966 si 1971 a studiat limbi clasice si orientale la Universitatea Bucuresti, dupa care a urmat cursuri postuniversitare la Universitatea din Malaga. In 1993 si-a luat doctoratul la Universitatea din Cluj-Napoca cu o teza despre Márquez. Intre 1971 si 1984 a predat literatura spaniola si hispanoamericana la Bucuresti, iar din 1985 s-a stabilit in Grecia. Actualmente preda literatura hispanica la Salonic si traductologie la Atena.  A tradus din opera lui Odysseas Elytis, Octavio Paz, Gellu Naum, Paul Celan si Nichita Stanescu.

Ultima oră
Pe aceeași temă