11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVictor Hănescu, premiat de ITF şi FRT pentru activitatea din Cupa Davis

Victor Hănescu, premiat de ITF şi FRT pentru activitatea din Cupa Davis

Victor Hănescu a fost premiat azi, înaintea meciului de dublu, pentru întreaga activitate din Cupa Davis.

"Mulțumesc ITF pentru premiu și Federației române, este un premiu special. A fost o onoare și un privilegiu să joc 13 ani pentru echipa României. E o zi specială, un moment special, retragerea mea oficială la București, aproape de familie, de colegi. E un moment emoționant, dar viața își urmează cursul și acum trebuie să-i încurajăm și să-i promovăm pe cei tineri alături de echipă", a declarat Victor Hănescu.

În cei 13 ani de Cupa Davis, Victor Hănescu a jucat 37 de meciuri -30 la simplu și 7 la dublu- în 21 de întâlniri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă