Patru copii cu vârste între 6 şi 12 ani trăiesc împreună cu părinţii în fostele birouri ale Depozitului de filme din Cluj, ajuns o ruină, fără apă şi curent. În curte, o cărare de celuloid duce spre clădirea unde copiii stau aşezaţi într-un fotoliu şi „citesc“ peliculele.
Doi trandafiri într-o cană ciobită aflată pe pervazul ferestrei aruncă o pată de culoare în penumbra cenuşie a încăperii. Sub geam, la o măsuţă joasă, Emanuel, un puşti de 12 ani, silabiseşte din cartea de limba română versurile poeziei “Patria română” de George Coşbuc. O lumină chioară abia se strecoară prin ochiul de geam plin de praf. Băiatul se grăbeşte cu cititul pentru că, odată ce se lasă seara, nu-şi mai poate face lecţiile. Locuinţa nu are lumină, nici apă, iar familia a rămas şi fără lumânări. Şi bateria de maşină la care este legat un bec anemic dă semne că s-a epuizat. Când vin de la joacă, se spală toţi pe mâini într-o albie verde, din plastic, lipită de peretele clădirii şi plină cu apă de ploaie. Apă de băut aduc de la o firmă din apropiere, cam 20 de litri pe zi.
Emanuel Bunaciu locuieşte împreună cu familia sa în fostele birouri administrative ale Depozitului de Filme din Cluj-Napoca al România Film, o clădire abandonată, ajunsă o ruină. Încăperea în care învaţă băiatul, care este în clasa a III-a la o şcoală din comuna Baciu, are o uşă capitonată, acoperită cu vinil, acum tăiat. Acolo stă cu cei trei fraţi ai săi mai mici – Alexandru, de 9 ani, Maria, de 8 ani, şi Andrei, de 6 ani.
Mama, Luminiţa, lucrează aproape toată ziua, iar concubinul acesteia, Petru Macingo, sudor la o firmă din vecinătate şi tatăl celor doi copii mai mici, abia apucă să treacă pe acasă, să-i supravegheze. Au locuit până acum în mai multe locuri din Cluj, dar au auzit anul trecut de clădirea părăsită şi s-au mutat aici.
“Erau gunoaie până sus, o mizerie mare. Am curăţat eu cu muierea şi ăştia patru copii, toate camere erau pline. Noi am făcut curat, nu o făcut nimeni. Am plătit o maşină de gunoi să îl ducă. Ştiu că aici o fost ceva depozit de filme, pe noi ne-a lăsat să stăm doamna directoare. Eu mai fac şi pe paznicul, nu las pe nimeni să fure ce se mai poate”, afirmă Petru Macingo.
Singura bucurie a copiilor, locul lor preferat de joacă, este hala unde zac munţi de peliculă de filme. O cărare tăiată prin tufişuri, acoperită, la fel, de pelicule vechi, duce spre “cinematograf”, cum numesc copiii hala, pentru că au dus acolo un fotoliu şi, înghesuiţi unul într-altul, “citesc” filmele. Copiii au cinema la ei acasă şi propriul lor festival de film, în care pot viziona ce vor şi când vor. Nu au fost în viaţa lor la un cinematograf adevărat, iar primul film din viaţa lor, pe un ecran, l-au văzut doar în cadrul unei proiecţii TIFF.
“Uite-l pe Florin Piersic”, chiuie, bucuros, Emanuel, descoperind figura lui Mărgelatu cu nelipsita pălărie neagră pe cap, într-un cadru cât o cutie de chibrituri colorată. Ţine pelicula spre lumină şi o derulează încet, imagine cu imagine, “citind” filmul. Aruncă pelicula şi ia alta din mormanul care acoperă ca un covor de celuloid întreaga încăpere. “Aici e o maşină şi sunt doi poliţişti. Cred că au urmărit pe un hoţ care a furat maşina şi l-au prins. Uite, aici e maşina aia, albă”, îi arată Emanuel cadrele fratelui său, Alexandru. Derulează pelicula cu repeziciune.
Copiii vin zilnic la “cinematograf”. Dintr-un cadru, un Florin Călinescu mai tânăr le zâmbeşte scurt. Copiii nu-l recunosc, nu au auzit niciodată de el. Nici de alţi actori sau actriţe. Doar de Florin Piersic. Nici de desene animate nu au auzit. Emanuel vrea să se facă poliţist când va fi mare, iar la şcoală a început să înveţe limba engleză. Nu ştie cum îl va ajuta asta în viaţă, dar speră ca, odată şi odată, când va vedea “un film american adevărat” să poată înţelege ce vorbesc actorii.
Petru Macingo a “citit” şi el peliculele abandonate ale Depozitului de Filme şi a descoperit filme în care jucau Florin Piersic şi Chuck Norris. Pe Florin Piersic îl cunoaşte personal, pentru că, sudor fiind, i-a făcut o lucrare la gardul casei.
Depozitul de filme din Cluj-Napoca, fost depozit al RADEF România Film, abandonat în urmă cu opt ani, a găzduit câteva proiecţii în cadrul TIFF – “Ultimele locuri rămase”, un film cipriot şi “Ultimul proiecţionist”, o producţie britanică, fiind inclus într-o campanie de salvare a clădirii iniţiată de echipa lui Tudor Giurgiu.
Proiectul “TIFF salvează Depozitul de Filme” vrea să strângă, într-o primă fază, 7.000 de euro pentru reabilitarea clădirii, după care să o transforme în primul Muzeu al Cinematografiei din România.
