18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialVeterinarii suspectează focare de boala limbii albastre, în 15 localități din Timiș

Veterinarii suspectează focare de boala limbii albastre, în 15 localități din Timiș

15 localități din județul Timiș sunt suspectate de boala limbii albastre, susțin medicii veterinari ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, conform Agerpres.

'Avem puține decese de animale, 26 de capete, și alte 10 suspiciuni, dar nu suntem siguri că este vorba despre boala catarală ovină (a limbii albastre), pentru că nu știm din ce cauze au murit oile, până când nu primim rezultatele de la București', a declarat luni pentru AGERPRES dr. Adrian Radu Popa, director executiv al DSVSA Timiș. Pe de altă parte, Adrian Radu Popa susține că numărul de decese animale este mic în raport cu efectivul de ovine al județului, de peste 630.000 de capete.

El a mai precizat că în urma apariției febrei catarale ovine în județul Caraș Severin în luna septembrie, teritoriul județului Timiș a fost inclus în zonele de protecție și respectiv supraveghere pentru această boală, iar sub coordonarea ANSVSA și în colaborare cu autoritățile locale, s-a stabilit și pus în aplicare un program de măsuri de monitorizare și control pentru febra catarală ovină.

'Boala nu se transmite la om și nici la animale nerumegătoare; nu se transmite nici de la un animal la altul, chiar și în aceeași turmă, decât dacă există la locul respectiv vectorii bolii, respectiv insectele din genul Culicoides. Carnea și laptele nu sunt purtătoare de boală, putând fi consumate fără restricții', a mai precizat Popa.

Cele mai citite

Presupusul autor al atacului împotriva premierului slovac a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare

Poliţia l-a acuzat joi pe presupusul autor al atacului armat asupra premierului slovac, populistul Robert Fico, de "tentativă de omor cu premeditare, din răzbunare",...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...
Ultima oră
Pe aceeași temă