32.4 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialVernisaj Maurice Mircea Novac

Vernisaj Maurice Mircea Novac

Casa de Licitaţii Goldart organizează marţi 8 mai, ora 18.00, la Galeria Goldart-Hilton vernisajul de pictură al artistului Maurice Mircea Novac.

Pictorul este unul dintre artiştii români cu o cotă foarte bună atât în ţară, cât şi peste hotare, iar lucrările lui amintesc, din punct de vedere al meşteşugului, de Breugel, Jan Vermeer sau Van Dyck.

Maurice Mircea Novac s-a născut în 1954 în judeţul Mehedinţi, a absolvit Institutul de Arte în 1978 şi face parte din Uniunea Artiştilor Plastici din 1986. A avut expoziţii în Belgia, Statele Unite, Argentina, Venezuela şi Olanda, unde a locuit multă vreme.  

„Novac se aşează ca un şlefuitor de lentile în faţa pânzei picturii. De aproape cinci ani, a trecut la pictura în ulei diluat mat, după ce a performat hiper-realist în tehnica tempera grasso, cu reuşite de vanitas manierist neerlandez.

E laborios cu deliciu şi miză interioară personală. E atent la focalizări de lectură vizuală, nu la gestica dispersiei emoţionale pe pânză. Tehnic vorbind, poate oricând adăuga, ca picanterie peste limpezimea imaginii, câteva pizzicato retorice, din laboratorul pensulei: adaosuri grunjoase, scurgeri sau răzuiri în pastă, precum şi intruziuni de trompe l’oeil”, spune Aurelia Mocanu, critic de artă. Tablourile sale vor putea fi admirate pe simezele Galeriei Goldart Hilton Athenee Palace până pe data de 1 iunie.

Cele mai citite

Piața muncii rămâne activă: aproape 29.000 de joburi disponibile în România

Cele mai multe oportunități de angajare sunt pentru conducători auto în transportul rutierAproape 28.700 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent la nivel...

Meghan Markle și-a sărbătorit aniversarea de 45 de ani cu o ședință foto inedită la piscină

Meghan Markle a ales un mod neobișnuit de a marca împlinirea vârstei de 45 de ani. Ducesa de Sussex a publicat pe contul său...

Soarele ascundea un spectacol neașteptat. Cele mai clare imagini surprinse vreodată dezvăluie detalii incredibile

O echipă de cercetători a obținut cele mai detaliate imagini realizate vreodată ale suprafeței Soarelui, dezvăluind structuri și modele dinamice care nu au mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă