16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVarşovia: manifestaţie în memoria victimelor accidentului de la Smolensk

Varşovia: manifestaţie în memoria victimelor accidentului de la Smolensk

Zeci de mii de susţinători ai partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), revenit la putere în Polonia în luna octombrie, au adus un vibrant omagiu duminică seară victimelor accidentului de la Smolensk din 10 aprilie 2010, reafirmându-şi sprijinul pentru liderul lor Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui defunct, informează AFP, citată de Agerpres.  

"Slavă şi onoare eroilor", au scandat manifestanţii în memoria celor 96 de victime care au murit în această catastrofă la Smolensk, în Rusia. Ei au scandat de asemenea "Jaroslaw", "Jaroslaw", aşteptând discursul liderului PiS, punctul culminant al comemorărilor de duminică.   Protestatarii au adus flori, lumânări şi un imens steag alb roşu, culorile naţionale ale Poloniei. Întreg guvernul PiS condus de Beata Szydlo, deputaţii şi senatorii partidului la putere s-au adunat în faţa palatului prezidenţial.  

Prăbuşirea avionului, la 10 aprilie 2010, în timp ce Tupolevul prezidenţial polonez încerca să aterizeze în condiţii de ceaţă groasă pe un aeroport în apropiere de Smolensk, la 400 km sud-vest de Moscova, a provocat moartea preşedintelui Lech Kaczynski, a soţiei sale Maria şi altor 94 de persoane, printre care înalţi responsabili politici şi militari polonezi, aminteşte France Presse.  

Ceremoniile de marcare a şase ani de la moartea preşedintelui Lech Kaczynski au avut o importanţă deosebită duminică după revenirea la putere a conservatorilor, care au redeschis ancheta cu privire la cauzele acestui accident.

Cele mai citite

Ziua Muncii a adus proteste violente în mai multe orașe din Franța și Turcia

Proteste violente au loc, miercuri, în mai multe orașe din Franța și Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt,...
Ultima oră
Pe aceeași temă