27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVacanţe pe bicicletă

Vacanţe pe bicicletă

Deşi departe de trendul din străinătate, ciclismul începe să devină un hobby şi în România. Aşa au apărut şi noi idei de afaceri: organizarea unor vacanţe pentru clienţii biciclişti.

Românii au redescoperit plăcerea pedalatului. Traseele din ţara noastră pentru bicicletă sunt asemănătoare celor din ţările cu tradiţie în ale ciclismului. Însă partea proastă este că, dacă nu are cine să te îndrume la început, cam greu să le descoperi de unul singur. Şi de aici vine şi „clientela” bogată a concursurilor de bicicletă pentru amatori. Pentru o taxă modică, organizatorii pun la punct un traseu, îl delimitează, opresc şi circulaţia dacă este cazul şi gata terenul de joacă! Tot ei sunt şi cei care organizează vacanţe pe bicicletă.

Cei care doresc să îşi petreacă timpul liber la un astfel de concurs au ocazia să o facă la începutul lunii mai, când se organizează competiţia „Prima Evadare”, unul dintre cele mai mari concursuri de bicicletă din ţară pentru amatori. Plecarea se face din Bucureşti, sosirea – la Snagov. Astfel de concursuri au devenit foarte populare în ultima vreme. Cea mai recentă demonstraţie a avut loc la Galaţi, iar organizatorii de astfel de competiţii sunt optimişti şi pentru viitor, având în vedere că numai anul trecut s-au vândut peste 500.000 de biciclete la noi în ţară.

Soluţie pentru cei care n-au bicicletă

Ce faci însă dacă nu ai bicicletă? Sau ţi-ai cumpărat una, dar nu vrei s-o strici pe terenul accidentat din cadrul concursurilor, ori nu ai condiţia fizică pentru asemenea evenimente? „Pentru cei care doresc să pedaleze, dar şi să afle ceva nou despre traseu ori să descopere istoria locurilor, există agenţii specializate care oferă servicii de cicloturism”, explică Mircea Olaru, directorul Enjoy Transylvania, o agenţie de turism din Bucureşti specializată în astfel de vacanţe.

Excursii la 100 de lei

Serviciile agenţiilor de cicloturism sunt complete, iar grupurile se formează în funcţie de capacitatea de efort a fiecăruia. La fel se alege şi traseul. La început, turiştii primesc consultanţă în alegerea traseului şi o bicicletă. Pe toată durata vacanţei grupul va fi însoţit de un ghid naţional. „Ne ocupăm de toată logistica: transportul cu maşina până la locul de unde începe traseul pe bicicletă, transferul bagajelor la locul de cazare, organizarea evenimentelor la pensiuni, asistenţă tehnică pe toată durata traseului”, spune Mircea Olaru.

La sfârşit, costul unei astfel de excursii poate fi asemănător cu cel al unei vacanţe în care ai plătit doar cazarea şi transportul. Poţi găsi variante cu un buget mai mic, pentru o zi sau pentru un weekend, care ajung la 100-200 de lei. Există şi vacanţe all inclusive, de şapte zile, cu masă, transport, ghid, vizite la obiective, care ating 600 de euro.

Satele săseşti, în topul preferinţelor

Traseele propuse de astfel de agenţii sunt puţin cunoscute chiar de turiştii „per pedes”: satele săseşti din Transilvania, Mărginimea Sibiului sau Obcinele Bucovinei. Partea bună este că excursiile se pot face şi la cerere. „Ai vrea să ajungi într-o anumită zonă, dar n-ai bicicletă? Noi punem la dispoziţie bicicleta, o maşină şi un ghid care să-ţi spună poveştile locului”, spune Mircea Olaru.

Mersul pe bicicletă, un sport pentru orice vârstă

Dacă până nu demult doar tinerii erau văzuţi pedalând prin parcuri sau pe drumurile de ţară, în ultimii ani şi cei mai în vârstă ori familiştii au început să fie mai activi. O spun şi organizatorii de concursuri, şi reprezentanţii agenţiilor cu servicii de cicloturism. Mersul pe bicicletă este un sport pentru orice vârstă, deoarece nu supune articulaţiile şi oasele unei uzuri mult peste cea obişnuită, explică specialiştii.

Sfaturi de la profesionişti

În cazul în care ai de gând să pedalezi o zi întreagă, fie şi cu pauze, cei cu experienţă spun că este important cum te hrăneşti. Micul dejun se ia întotdeauna, deoarece îţi dă energie, ciclismul fiind un sport în care se ard multe calorii. În cicloturism nu este nevoie să urmezi reguli stricte ca în ciclismul de performanţă. Cel mai important este să bei apă des, chiar dacă nu ţi-e sete.

Cele mai citite

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă