Una din grijile cele mai justificate ale jurnalistului profesionist responsabil este fuga de explicatiile prea simple ale fenomenelor politice. De cele mai multe ori, in schimb, politicienii din democratii castiga alegeri si promoveaza progresul comun prin sau cu idei simple. Ele se polarizeaza in jurul notiunilor de bine sau rau, separate fara explicatii prea subtile. Jurnalistii sunt interesati, in schimb, de hasurile de gri, de unghiurile aparent moarte ale viziunii asupra scenei, de memoria comparata a intamplarilor, ba chiar si de liniile de evolutie posibile. Politica ar fi mult prea neinteresanta daca ar fi lasata doar pe mana politicienilor sau a alegatorilor. Ea ar deveni inutil si feroce de interesanta daca s-ar limita exclusiv la comentariile mass-media.
In Romania insa lucrurile par sa stea complet pe dos. Politicienii au renuntat de bunavoie si nesiliti de nimeni la principalele lor mijloace: compromisul, negocierea, prevenirea prejudiciilor provocate de delirul colectiv, stimulat de criza. Ei se complica, ocolind sistematic solutiile simple si definitive, simplificand in mod sinucigas doar procesul de declansare a conflictului. In compensare, probabil, ziaristii tind sa simplifice, impartindu-se prea usor in tabere pro sau anti si abandonandu-si, la randul lor, principalul instrument de actiune: contextualizarea, nuantarea, judecata calma a fenomenelor.
Politicienii au intrat intr-un conflict de anihilare reciproca. Cand aniversam Ziua Victoriei impotriva fascismului, putini sunt cei care isi amintesc ca, indata dupa 9 mai 1945, invingatorii si invinsii au aflat brusc, treziti ca dintr-un vis macabru, ca ar fi putut ajunge la rezultate mai bune, pentru toti, daca negociau victoria si infrangerea. Milioane de oameni nu si-ar mai fi pierdut viata, mii de case si orase ar fi ramas intregi. La noi, o "furia francese" puternic balcanizata orbeste acum combatanti integri si responsabili. Vor victoria absoluta, prin capitularea neconditionata a adversarului. si totusi banuim ce se va intampla. Daca presedintele Traian Basescu traverseaza victorios referendumul din 19 mai, adversarii sai nu vor fi neaparat invinsi. Pagubele, de o parte si de alta, vor fi nenumarate si inutile. Ranile se vor cicatriza greu sau niciodata. Populatia va trai cu impresia, deja persistent-nociva, ca "Romania este o tara minunata, pacat ca e guvernata!".
Romania nu este, din pacate, Turcia. In aceasta tara, efectul nealegerii, in si de Parlament, a unui nou presedinte sustinut de partidul de guvernare, care n-a putut intruni doua treimi din voturi, a fost declansarea unei crize politice majore. Armata, garantul Constitutiei, si-a parasit mutenia pentru a nu-si parasi, mai tarziu, cazarma. O tara NATO, dar nu si membra a UE, cu 70 de milioane de suflete, cu un guvern legat de miscarea islamica, dar mai prooccidental decat opozitia risca sa fie precipitata in haos. A intervenit insa o forta mult mai puternica decat armata: recursul la o Constitutie adaptata realitatii. Cu cat tara e mai complicata, cu atat e mai bine sa aiba o Constitutie mai simpla. Candidatul prezidential s-a retras, majoritatea parlamentara a decis alegeri legislative anticipate si armata s-a calmat. Ultima ratio, chiar si intr-o tara in care s-au creat neintelegeri in jurul unui prezidentiabil respins de Parlament, n-a fost anihilarea persoanei, in numele pacii obstesti, ci resetarea sistemului politic de la zero, prin alegeri generale anticipate. Un exemplu de rationalizare a statului, prin alegerea unui model simplificat, este in plina desfasurare si in Franta. Aici, dupa 1958, datorita unor conflicte prelungite intre guverne fragmentate si un presedinte slab, ales de Parlament, s-a facut optiunea valabila pana azi. In Franta, presedintele ales prin vot universal are si cele mai mari puteri executive. Odata instalat, el numeste guvernul si ministrii, din fractiunea parlamentara dominanta. Poate dizolva usor Parlamentul, chiar si pe cel dominat de propriul partid (deci, daca doreste, are chiar dreptul la ineptie), pentru ca dupa alegerile anticipate sa castige opozitia. Dupa 1958, Franta n-a mai avut crize politice majore, chiar daca a avut parte de presedinti dominatori, teatrali, mai buni sau mai rai. Raul cel mai mare intr-o democratie, instabilitatea politica prelungita, a fost insa inlaturat.
Si in Turcia, o tara semidemocratica problematica, si in Franta, una dintre marile civilizatii politice ale modernitatii, au fost prevazute solutii constitutionale simple, dar apte sa duca la iesirea statului din sincopa.
In Romania, politicienii aleg in continuare reteta reproducerii tuturor conflictelor. Presedintele se intoarce, Parlamentul ramane, Guvernul nu mai pleaca. Intre ele se reinstaleaza razboiul intern nimicitor, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ei nu castiga, Romania si romanii pierd.
