13.1 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSocialAdministrațieFurtunile au făcut ravagii în sudul țării: zeci de locuințe inundate și...

Furtunile au făcut ravagii în sudul țării: zeci de locuințe inundate și intervenții masive ale pompierilor

DSU recomandă populației din zonele vizate de avertizări să evite deplasările care nu sunt urgente și să nu traverseze cursuri de apă

Ploile torențiale și fenomenele meteo severe au provocat pagube în mai multe localități din județele Dâmbovița, Prahova și Ilfov, dar și în municipiul București. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) anunță că peste 50 de locuințe, zeci de gospodării și mai multe spații economice au fost afectate de acumulările de apă, în urma avertizărilor de vreme severă emise de meteorologi și hidrologi.

Potrivit DSU, între orele 8:00 și 14:00 ale zilei de miercuri au fost raportate efecte ale fenomenelor hidrometeorologice în 20 de localități. Echipele de intervenție au fost mobilizate pentru evacuarea apei din 51 de case, 47 de curți, cinci beciuri sau subsoluri, o anexă gospodărească și trei agenți economici. Vijeliile au produs și pagube materiale: trei clădiri au fost afectate de elemente de construcție desprinse, doi copaci au fost doborâți de vânt, iar un autoturism a fost avariat.

Pentru gestionarea situației, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a suplimentat forțele din teren. În județul Prahova au fost trimise autospeciale de intervenție, autocamioane, microbuze, utilaje pentru lucrări și mai multe motopompe pentru evacuarea apei. La operațiuni participă pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din Prahova, Dâmbovița, Teleorman și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani.

Autoritățile mențin monitorizarea permanentă a evoluției fenomenelor meteo și hidrologice, iar echipele operative ale Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și reducerea efectelor produse de vremea extremă.

DSU recomandă populației din zonele vizate de avertizări să evite deplasările care nu sunt urgente, să nu traverseze cursuri de apă sau zone inundate și să nu se apropie de copaci, stâlpi sau panouri publicitare în timpul vijeliilor. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu atingă cablurile electrice căzute la sol și să curețe șanțurile și rigolele din jurul locuințelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Slovacia reia dialogul energetic cu Rusia și trimite o delegație la Moscova pentru negocieri

Slovacia va relua consultările oficiale cu Rusia în domeniul cooperării economice, cu accent pe aprovizionarea cu energie.Comisia interguvernamentală ruso-slovacă pentru cooperare economică, științifică și...

Rusia a atacat Kievul după discuțiile cu SUA. Trump spune că pacea nu a fost niciodată „atât de aproape”

Kievul a fost vizat de noi atacuri rusești cu rachete în noaptea de miercuri spre joi, la câteva ore după negocierile dintre reprezentanții Moscovei...

24 de percheziții în Timiș, într-un dosar de contrabandă cu țigări

Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate ar fi deținut, transportat și vândut țigarete provenite din contrabandă pe raza județului TimișPolițiștii au descins joi dimineață la 24...
Ultima oră
Pe aceeași temă