11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUsturoiul, medicamentul natural. Care sunt bolile de care ne scapă

Usturoiul, medicamentul natural. Care sunt bolile de care ne scapă

Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante cultivate pe pământ, specialiştii estimând că a existat în urmă cu 5-6 mii de ani. În Egiptul Antic, usturoiul a fost considerat mult timp chiar simbolul universului. Conţine o mulţime de săruri minerale, antioxidanţi, inulină, vitamine A, B, PP, C, alicină şi garlicină, care-l fac antispastic, colagog, diaforetic, anticancerigen, expectorant, febrifug, vasodilatator, antimicrobian, hipotensiv, afrodiziac şi antihelmintic.

Multe voci susţin că această micuţă plantă banală este de-a dreptul un panaceu sau, cel puţin, ar putea deveni dacă i s-ar acorda ceva mai mult spaţiu în laboratoarele de cercetare ştiinţifică. Studiile au demonstrat că sulfura de dialil conţinută în aceşti bulbi este de zece ori mai puternică decât antibioticele cunoscute până acum. Astăzi, există peste 30 de soiuri de usturoi.

De-a lungul istoriei, au existat şi numeroase mituri şi superstiţii legate de acest mic bulc cu miros şi gust picant, înţepător, amar, puternic şi acru. Se spune că alungă vampirii, îndepărtează ghinionul, protejează de deochi, descântece, vrăşi şi în general de toate spiritele malefice.

Astăzi, cercetătorii preconizează utilizarea usturoiului terapeutic ca adjuvant al medicaţiei chimice. Acum acest remediu natural nu acţionează la fel de repede ca un medicament de sinteză, dar are putere aproape asupra tuturor organelor corpului, reuşind să elimine o mulţime de afecţiuni şi maladii. O doză curativă de 15 zile în fiecare an, în care se consumă între 15 şi 30 de căţei de usturoi zilnic, poate vindeca trupul de foarte multe probleme. Un consum regulat de usturoi de-a lungul vieţii previne îmbătrânirea, pentru că distruge depozitele de acid uric din sânge, fluidizându-l.

Citeşte şi Roşia, miracolul verii. De ce trebuie să consumăm acest aliment

Micuţii bulbi protejează împotriva bolilor cardiovasculare, luptă cu diabetul şi ajută la scăderea procentului de colesterol din sânge. Numeroase studii au demonstrat că usturoiul are un efect preventiv deosebit împotriva cancerului de intestin şi un efect curativ în multe alte tipuri de cancer. Se pare că poate chiar reduce în mod semnificativ tumorile maligne.

Verde sau uscată, această plantă întăreşte întregul sistem imunitar, dar este şi un puternic tonifiant şi stimulent. Poate fi folosită cu succes şi ca vermifug (distruge paraziţii din intestin), asta fiind de altfel cea mai veche utilizare cunoscută. Vindecă infecţiile vaginale şi problemele intestinale (constipaţia, diareea, flatulenţa) şi protejeatză ficatul contribuind la arderea reziduurilor toxice. Poate combate, de asemenea, cu succes arterioscleroza, bătăturile, negii şi pielea îngroşată.

Este un excelent antidot natural în cazul muşcăturilor de şarpe, şobolan, animal turbat, viperă, înţepăturilor de animale veninoase, cum ar fi scorpionul, înţepăturilor de insecte, ingerării unor plante foarte toxice (de exemplu, măselariţa sau cucuta) sau consumării unor alimente vechi sau stricate.

Usturoiul calmează nervozitatea, durerile de cap şi migrenele, cele provocate de menstruaţie, de un abces sau o tumoare în gât, durerile reumatismale. Luptă cu tusea şi afecţiunile pulmonare.

Planta este şi prietena celor care vor să scape de kilogramele în plus. Alicina pe care o conţine scade apetitul şi ajută la pierderea naturală a kilogramelor în plus.

Citeşte şi De ce trebuie să mâncați broccoli

Principala neplăcere legată de consumul de usturoi este mirosul persistent care pătrunde în respiraţie şi se simte uneori şi în transpiraţie. Pentru a scăpa de el, în primul rând trebuie să scoţi germenele verde fragil care se găseşte în mijlocul căţelului. După consum,  este suficient să mesteci câteva fire de pătrunjel, boabe de cafea, de cardamon, mentă proaspătă, frunze de eucalipt sau să spargi în dinţi boabe de anason. Mai poţi mesteca o felie de ţelină sau de hasmaţuchi pe care să o scuipi imediat. La final, clăteşte-ţi gura cu suc de lămâie, infuzie de muşeţel sau lavandă. Iar ca să scoţi mirosul de usturoi din ustensilele de bucătărie, spală-le cu apă rece, nu cu apă caldă.

Sunt, totuşi, persoane care nu tolerează usturoiul. Aciditatea sa este insuportabilă pentru mucoasa bucală, esofagiană şi stomacală a unora, iar alţii sunt alergici la micii bulbi. Consumat în exces poate provoca anemie şi ulcer gastric. Nu este recomandat mamelor care alăptează, pentru că gustul puternic se transferă în lapte, iar copilul îl poate refuza.

În gastronomie, usturoiul este folosit în foarte multe moduri: crud, fiert, copt, prăjit. România Liberă îţi propune câteva reţete delicioase, în care usturoiul este un ingredient important, nu doar un condiment.

Reţeta zilei: Supă thailandeză de pui cu usturoi

Reţeta zilei: Chiftele de quinoa, usturoi şi cimbru

Reţeta zilei: Sos Aioli

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă