„Ce model de politiciană preferaţi: Elena Udrea sau Monica Macovei?”, l-a întrebat colega mea Sabina Fati pe Vasile Blaga. Ministrul de Interne îi răspunde, în interviul publicat ieri de RL, fără să clipească: „Din punct de vedere al vieţii de partid, nu mă feresc să spun: Elena Udrea”. Colega mea insistă: „Elena Udrea are soluţii?”. „Are”, revine, sigur pe el, Vasile Blaga. Pe mine, personal, această frântură de discuţie m-a convins. Nu că doamna ministru ar fi soluţia la problemele ţării sau la ideea de reformă a clasei politice, ci că numele Udrea e destinat să rămână unul de cursă lungă în viaţa noastră publică. Preferinţele şi garanţiile clare date de Vasile Blaga în interviul luat de RL sunt o traducere mot-à-mot a acestei senzaţii. Prin glasul lui Blaga ştim acum că PDL, cel mai mare partid de guvernământ, a ales deja pe ce şi pe cine mizează de acum încolo: în timp ce Monica Macovei intră în subcategoria „e OK”, Elena Udrea personifică viitorul.
De ce ar trebui să ne batem capul cu preferinţele exprimate public de Vasile Blaga? Ei bine, tocmai pentru că aceste aprecieri nu pot fi interpretate drept unele personale, date fiind poziţiile sale în partid şi în stat. Şi, tocmai din acest motiv, personal, trag concluzia că avem motive reale de îngrijorare. Coroborate cu povestea tabloidală a ascensiunii Elenei Udrea, aceste ultime declaraţii făcute de Vasile Blaga vor avea un efect de multiplicator pe scena feminină a politicii. Modelul „Udrea” se va reproduce tot mai accelerat în serie, în timp ce stilul „Macovei” va deveni tot mai mult un accident. Fătucile din pepinierele locale şi centrale ale partidelor, şi nu e vorba doar de PDL, răsuflă deja tot mai uşurate când văd că stilul Barbie e căutat în disperare de boşii politici de la Bucureşti. Nu că tendinţele schizoidale ale societăţii româneşti nu ar stimula deja acest tip de modelare a gustului şi personalităţii tinerelor politice şi apolitice.
Dar este evident că figurile „austere”, în genul Macovei, fac rating tot mai slab printre personajele masculine cu putere de decizie în partide. Efectul pervers este că reverberaţiile ating inevitabil şi plaja electoratului. Electorat care, după ce a votat cu inima, şi nu cu mintea, în „duminica orbului” şi în atâtea alte duminici, din 1990 încoace, îşi va schimba încet-încet perspectiva şi se va reorienta spre noile provocări feminine, dar votul tot nonraţional va rămâne. Iar adaptarea la noul mediu nu va fi, sunt sigur, dificilă pentru omul care va introduce buletinul în urnă. Date fiind premisele şi aşa cum se întâmplă la piaţă şi pe piaţă, cred că fosta ministră a Justiţiei de la începutul primului mandat Băsescu va rămâne pentru o perioadă ultimul personaj de acest tip care a mai avut şansa să urce pe scena politică.
Absent din lumea tabloidelor, prea interesat de chestiuni plictisitoare gen justiţia şi reforma ei, cazon în apariţiile sale publice, modelul „Macovei” s-a debranşat de la adevăratele realităţi din showbiz-ul politic de la Bucureşti. De vină pentru această izolare nu este modelul „Macovei” în sine, ci obiceiul de consum al marilor bărbaţi politici ai zilei. Un obicei de consum al acestor bărbaţi care, dictând sex-appeal-ul politic de referinţă, dictează, implicit, şi intrarea în derizoriu a modului de a face politică în România. Este un lucru binecunoscut că selecţia cadrelor, atunci când se bazează pe criterii lejere, nu poate furniza altfelde rezultate decât direct proporţionale cu temeiurile luate în considerare. „Elena Udrea a avut o evoluţie rapidă în PDL. Care sunt principalele ei calităţi?”, l-a mai întrebat colega mea Sabina Fati pe Vasile Blaga. „A confirmat. Este extrem de organizată şi de prezentă”, ne linişteşte secretarul general al PDL. Iată secretul.
