19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUraganul Irene a provocat moartea a cel puţin 32 de persoane pe...

Uraganul Irene a provocat moartea a cel puţin 32 de persoane pe coasta de est a SUA

Furtuna tropicală Irene a provocat moartea a cel puţin 32 de persoane în nouă state de pe coasta de est a Statelor Unite, au anunţat luni autorităţile americane şi presa locală, în timp ce furtuna, care a slăbit în intensitate, afectează în prezent estul Canadei, potrivit Mediafax.

Şase persoane au murit în statul New York, alte şase în North Carolina şi tot atâtea în Pennsylvania, patru în Virginia, trei în New Jersey, câte două în Connecticut, Florida şi Vermont şi una în Maryland, potrivit unui bilanţ realizat de AFP.

Majoritatea victimelor au murit în urma căderii unor copaci, în accidente rutiere sau luate de ape.

Uraganul Irene, care a atins ţărmul sâmbătă, în North Carolina, înainte de a se îndrepta spre Canada, a fost retrogradat duminică dimineaţă, devenind furtună tropicală.

Victima cea mai tânără este un copil de 11 ani, ucis de căderea unui copac pe imobilul din Virginia în care se afla. O adolescentă de 15 ani a decedat în North Carolina într-un accident rutier, în timp ce semafoarele nu funcţionau.

Presa new-yorkeză atribuie şase decese din statul New York trecerii uraganului Irene, la sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv pe cel al unui bărbat electrocutat în timp ce încerca să salveze un copil aflat pe o stradă inundată pe care erau căzute cabluri electrice. Copilul se afla în stare gravă.

Poliţia din New York a confirmat decesul unui bărbat de 68 de ani, tatăl a 13 copii, în Bronx, găsit mort în apă după ce a mers să verifice starea bărcii sale.

Alte victime s-ar putea adăuga acestui bilanţ, după trecerea furtunii tropicale, duminică seara, prin statele Connecticut, Vermont, Rhode Island şi Massachusetts.

Autorităţile din Pennsylvania, Florida şi New Jersey ar putea confirma în curând decesul altor cinci persoane.

Poliţia din Quebec a semnalat la rândul său că un automobilist a dispărut după prăbuşirea unui tronson de drum în apele umflate ale râului Yamaska, la nord-est de Montreal, fără a confirma decesul său. Ea a menţionat şi dispariţia unui octogenar care trebuia să parcurgă 12 kilometri pe jos pentru a ajunge la cabana sa din regiunea Mauricie, la 160 de kilometri nord-est de Montreal.

Milioane de persoane sunt în continuare private de electricitate şi oficialii au avertizat că urmările inundaţiilor ar putea fi simţite mai multe zile.

Săptămâna trecută, Irene a mai provocat moartea a cinci persoane în Caraibe, dintre care una în teritoriul american Puerto Rico, două în Republica Dominicană şi două în Haiti.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă