UPDATE 10.30: Poliţia din suburbia Ferguson a orașului Saint Louis a fost ţinta a numeroase tiruri, iar aproximativ 12 imobile au fost incendiate de mulțimea furioasă care protestează față de decizia marelui juriu de neîncepere a urmăririi penale, a declarat şeful poliţiei comitatului Saint Louis, John Belmar, într-o conferinţă de presă.
Potrivit Mediafax, în total, 29 de manifestanţi au fost arestaţi, a adăugat el, dar fără să fie semnalaţi morţi în violenţele care zguduie acest orăţel din statul Missouri după anunţarea, luni seara, de către un mare juriu, a abandonării urmăririlor judiciare împotriva unui poliţist alb care a ucis în vară un tânăr de culoare neînarmat.
UPDATE 10.19: Protestele s-au răspândit în mai multe prașe din SUA, de la Seattle şi până la New York, inclusiv la Chicago şi Los Angeles. Mii de americani au ieşit în stradă și încă de la anunţarea deciziei marelui juriu, câteva sute de manifestanţi s-au adunat în Times Square, la New York, purtând panouri negre pe care se puteau citi mesaje ca "Rasismul ucide", "Nu vom rămâne tăcuţi" şi denunţând "rasismul în rândul poliţiei".
"Dacă nu există justiţie, nu există pace", scandau protestatarii, ale căror rânduri s-au îngroşat odată cu scurgerea orelor. Alţii comparau poliţia cu Ku Klux Klan sau făceau afirmaţii grosolane la adresa acesteia, a constatat un jurnalist AFP.
Poliţia era omniprezentă, cu elicoptere care survolau cea mai celebră piaţă din lume. Bill Bratton, şeful poliţiei newyorkeze a venit în Times Square, unde cineva l-a împroşcat cu un lichid de culoarea roşie pe faţă.
Alt grup de manifestanţi s-a adunat în Union Square, în sudul Manhattanului, iar un al treilea grup a preconizat să se îndreapte către Harlem pe jos, purtând în frunte o pancartă care cere "Dreptate pentru Michael Brown".
La Washington, câteva sute de protestatari s-au adunat în faţa sediului Casei Albe, scandând "Mâinile sus, nu trageţi", sloganul devenit apelul manifestanţilor de la drama din Ferguson, un orăşel din Missouri (centru).
Ei arborau pancarte cu mesaje ca "Opriţi teroarea rasistă a poliţiei" sau "Viaţa persoanelor de culoare contează", a constatat corespondentul AFP la Casa Albă. Coloana părea să se îndrepte către Capitoliu.
Manifestaţii – pregătite dinainte, atât de aşteptată era decizia marelui juriu – au avut loc de asemenea la Boston, Philadelphia, Denver, Seattle sau la Chicago şi Salt Lake City, majoritatea fără confruntări grave.
La Oakland, în statul california, în vestul Statelor Unite, aproximativ 2.000 de persoane, potrivit postului CBS, au blocat o autostradă. Au fost operate "numeroase" arestări, scrie cotidianul San Francisco Chronicles.
La Los Angeles, manifestanţi au încercat, fără succes, să pătrundă pe autrostrăzi, însă poliţişti i-au împiedicat. Aproximativ 200 de persoane au manifestat în cartierele din sud, cu populaţie majoritară de culoare.
Unii, adunaţi în faţa unui sediu al poliţiei, au urlat "Moarte copoilor criminali", scrie Los Angeles Times.
Câteva zeci de manifestanţi, unii culcându-se pe jos, pe stradă, într-un "die-in", au încercat să blocheze intersecţii la Beverly Hills sau în sudul Hollywoodului, purtând pancarte cu mesajul "Rezistenţa este justificată, de la Ferguson şi până în Fâşia Gaza".
UPDATE 06.45: Preşedintele Barack Obama a lansat, de la Casa Albă, un apel la calm după decizia juraţilor de a nu începe urmărirea penală în cazul poliţistului Darren Wilson, care a împuşcat mortal la începutul lui august, la Ferguson (Missouri), un tânăr de culoare neînarmat, relatează AFP.
"Suntem o naţiune fondată pe respectarea legii", a declarat preşedintele american, îndemnându-i pe toţi cei care contestă această decizie să o facă "în mod paşnic" şi subliniind că familia lui Michael Brown, tânărul de culoare împuşcat mortal, a făcut ea însăşi apel le evitarea oricărei forme de violenţe.
UPDATE 06.20: Poliţia din Ferguson (Missouri) a lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii care protestează faţă de decizia juraţilor de a nu începe urmărirea penală în cazul poliţistului Darren Wilson, care a împuşcat mortal în august un tânăr de culoare neînarmat, a constatat AFP.
La puţin timp după anunţarea deciziei în jurul orei 02.00 GMT (04.00, ora României), manifestanţi au început să arunce cu obiecte în direcţia forţelor de ordine, strigând "nu justiţie, ci pace!", în timp ce poliţiştii le cereau să înceteze, a relatat o corespondentă a AFP.
UPDATE 06.10: Familia lui Michael Brown, tânărul de culoare împuşcat mortal de un poliţist la Ferguson, s-a declarat "profund dezamăgită" de faptul că Darren Wilson a scăpat de urmărirea penală, dar a îndemnat mulţimea să dea dovadă de calm, relatează Mediafax.
"Suntem profund dezamăgiţi de faptul că ucigaşul copilului nostru nu trebuie să sufere consecinţele acţiunilor sale", a anunţat familia într-un comunicat, dar cere "în mod respectuos ca manifestaţiile să rămână paşnice".
––
Poliţistul care a omorât un tânăr de culoare la Ferguson a scăpat de urmărirea penală. Darren Wilson l-a împușcat cu șase gloanțe pe tânărul de culoare Michael Brown. Evenimentul a avut loc la începutul lunii august, în localitatea Ferguson din statul Missouri.
Potrivit Mediafax, după trei luni de deliberări, poliţistul Darren Wilson, care l-a împuşcat mortal în august pe tânărul de culoare Michael Brown, a scăpat de urmărirea penală, a anunţat procurorul Robert McCulloch, în timp ce sute de persoane ieşiseră pe străzile oraşului Ferguson în aşteptarea deciziei, generând temeri în privinţa producerii unor noi ciocniri, după gravele revolte cu caracter rasial care au avut loc în vară.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_big/af65d2258ad77564aef31040a7978aa9/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));