17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Opoziţia egipteană propune alegeri generale anticipate

UPDATE. Opoziţia egipteană propune alegeri generale anticipate

UPDATE: Planul de tranziţie elaborat de opoziţia egipteană şi de liderii religioşi, cu aprobarea armatei, prevede organizarea de alegeri generale anticipate, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Detaliile planului vor fi prezentate la ora 19.30 GMT (22.30, ora României), a comunicat armat egipteană.

_ _ _ _

Liderul opoziţiei egiptene, Mohamed ElBaradei, împreună cu clerici religioşi musulmani şi creştini, vor prezenta, cu aprobarea armatei, “o foaie de parcurs” pentru depăşirea crizei politice, anunţă agenţia MENA, potrivit Mediafax.

Mohamed ElBaradei va prezenta planul de tranziţie alături de Marele Imam Ahmed Al-Tayeb, liderul comunităţii sunnite, şi de Patriarhul Tawadros, liderul Bisericii Copte a Egiptului.

Forţele opoziţiei denunţă atitudinea autoritaristă a preşedintelui Mohamed Morsi şi starea economiei. Morsi este acuzat că s-a îndepărtat de la obiectivele revoltei soldată cu înlăturarea lui Hosni Mubarak, concentrându-se doar pe atingerea intereselor formaţiunii islamiste Fraţii Musulmani.

 

Citeşte şi Mohamed Morsi îşi desfăşoară activitatea într-o unitate a serviciilor de securitate

 Mohamed Morsi denunţă o “lovitură de stat militară”

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă