6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialUniCredit va face o emisiune de drepturi de 7,5 miliarde euro în...

UniCredit va face o emisiune de drepturi de 7,5 miliarde euro în primul trimestru din 2012

UniCredit va face în primul trimestru al anului viitor o emisiune de drepturi în valoare de 7,5 miliarde de euro, astfel încât să ajungă la o rată de adecvare a capitalului (Tier1) de peste 9%, şi intenţionează să rămână lider în Europa Centrală şi de Est (ECE), dar cu o strategie concentrată pe urmărirea selectivă a oportunităţilor de creştere, relatează Mediafax.

Grupul bancar italian preconizează totodată ca până în 2015 să ajungă la o rată Tier 1 de peste 10%.

În privinţa strategiei operaţionale, UniCredit se va concentra pe dezvoltarea activităţilor din Europa Centrală şi de Est în ţările cu oportunităţi bune de creştere, iar pe pieţele mature va reduce costurile. Banca nu a făcut nicio referire referitoare la strategia din România.

Planul strategic pentru perioada 2010-2015 se concentrează pe patru coordonate, respectiv managementul capitalului şi finanţarea, simplificarea operaţiunilor şi managementul costurilor, reorientarea afacerilor, al patrulea element fiind redresarea activităţilor din Italia.

Programul confirmă angajamentul UniCredit de a fi lider în regiunea ECE, dar cu o abordare concentrată pe urmărirea selectivă a oportunităţilor de creştere din regiune. Din acest motiv, strategiile specifice fiecărei ţări vor fi determinate de profitabilitatea anticipată şi de criteriul auto-finanţării.

UniCredit va aplica în Europa Centrală şi de Est o strategie de expansiune în ţările unde banca este bine poziţionată şi unde există potenţial de creştere, respectiv în Polonia, Turcia, Rusia şi Cehia.

În ţările cu pieţe atractive dar cu mediu de afaceri dificil, UniCredit va adopta, pe termen scurt, o poziţie de expectativă.

Banca italiană se va concentra pe o creştere echilibrată şi eficientizarea operaţiunilor în statele din regiune cu ritm lent de dezvoltare şi mediu de afaceri dificil.

În cazul ţărilor cu nivel ridicat de vulnerabilitate, unde UniCredit are o poziţie competitivă scăzută, banca va pune accentul pe minimizarea riscurilor.

Planul include schimbări majore la nivel de grup, precum majorarea capitalului şi modificarea mixului de active, cuplate cu măsuri organice substanţiale, inclusiv reducerea semnificativă a costurilor în Europa de Vest.

Până în 2013, UniCredit anticipează să ajungă la un profit net de 3,8 miliarde de euro, în urma creşterii uşoare a veniturilor şi a contribuţiei mari a activităţilor din regiunea ECE şi a controlului strict al costurilor.

În 2015, profitul net este aşteptat să atingă 6,5 miliarde de euro, datorită unei îmbunătăţiri treptate a condiţiilor economice.

Costurile directe vor stagna pe perioada de aplicare a planului, dezvoltarea din ECE urmând să fie finanţată prin economii semnificative pe pieţele mature.

Pe pieţele mature, UniCredit va simplifica şi va raţionaliza operaţiunile, pentru reducerea costurilor. În Italia, grupul va consolida baza depozitelor, va restrânge cheltuielile, precum şi costul riscurilor.

Autorităţile bancare europene au cerut în octombrie băncilor din zona euro să-şi consolideze rezervele de capital de calitate la niveluri care le-ar permite să facă faţă consecinţelor agravării crizei datoriilor de stat.

Băncile vizate trebuie să ajungă la o rată a capitalului de rang întâi de minimum 9% până la 30 iunie, după deprecierea expunerii pe datoriile de stat ale ţărilor de la periferia zonei euro. De asemenea, instituţiile de credit trebuie să prezinte autorităţilor naţionale modalităţile prin care intenţionează să atingă această ţintă până pe 25 decembrie.

Consiliul de administraţie al UniCredit va convoca pe 15 decembrie o adunare generală a acţionarilor, pentru aprobarea măsurilor de consolidare a capitalului.
Conducerea UniCredit va propune totodată să nu fie plătite dividende în 2012, pentru rezultatele financiare din 2011.

Pentru viitor, în scopul creşterii flexibilităţii capitalului, board-ul propune acţionarilor ca dividendele să poată fi plătite în numerar, sub formă de acţiuni sau sub forma unui mix de numerar şi acţiuni, în funcţie de opţiunea beneficiarilor.

Prin majorarea capitalului, UniCredit vrea să se poziţioneze favorabil într-un context macro-economic dificil şi al noului cadru de reglementări, ţinând cont de cerinţele referitoare la instituţiile financiare de importanţă sistemică.

Măsura va crea condiţiile pentru aplicarea planului strategic prezentat luni.

Grupul italian controlează în România banca UniCredit Ţiriac Bank şi mai multe firme de servicii financiare.

Cele mai citite

Elena Lasconi amenință cu proteste în toată țara dacă CCR va anula rezultatul votului din 24 noiembrie

Liderul USR, Elena Lasconi, calificată în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională a României...

Luis Suarez își continuă aventura la Inter Miami! Contract prelungit pentru sezonul viitor

Luis Suarez, atacantul uruguayan în vârstă de 37 de ani, și-a prelungit contractul cu Inter Miami, rămânând în lotul echipei pentru sezonul 2024 al...

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a urcat în octombrie

Indicatorul arată că persistă temerile privind prețurile locuințelor și deficitul bugetar Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a urcat în octombrie cu 4,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă