1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăPoliticăElena Lasconi amenință cu proteste în toată țara dacă CCR va anula...

Elena Lasconi amenință cu proteste în toată țara dacă CCR va anula rezultatul votului din 24 noiembrie

Liderul USR, Elena Lasconi, calificată în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională a României (CCR) va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor prezidențiale, atunci „în toată țara vor fi proteste” și că o asemenea decizie ar echivala cu „o încălcare flagrantă a democrației”.

„În toată țara vor fi proteste și cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din Uniunea Europeană”, a spus Elena Lasconi la Observator Antena 1.

„Deci asta ar fi o încălcare flagrantă a democrației, s-a întâmplat o dată (referire la anularea candidaturii Dianei Șoșoacă, n.r.), dacă se întâmplă și a doua oară nu e bine pentru România, cu siguranță va cădea Bursa, așa cum se va întâmpla și dacă va ajunge contracandidatul meu” președinte, a mai spus Lidera USR.

„Deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat, şi mă refer aici la Curtea Constituţională, pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba înainte”, a susținut ea.

Elena Lasconi: „Înțelept ar fi dacă ar lăsa să se desfășoare alegerile”


„Uitați-vă puțin la formulare, de ce a convocat Klaus Iohannis, care până acum a dormit, mâine CSAT? Pentru probleme cu softul. Această problemă nu a existat, nu a depus nimeni contestație. (…) Influențarea prin TikTok a fost în campanie electorală, dar să nu respecți votul a peste două milioane de români este o încălcare flagrantă a democrației”, a insistat Elena Lasconi.

„Eu cred că înțelept ar fi dacă ar lăsa să se desfășoare alegerile și, dacă vin cu probe, să ia măsurile care se impun până la validare, adică până la a depune jurământul președintele. Pentru că altfel întoarcem și mai mult românii împotriva românilor”, a susținut candidata USR la cea mai înaltă funcție în stat.

„Faptul că tu nu respecți un vot democratic… nimeni nu s-a plâns de aceste alegeri, cred că au fost cele mai corecte alegeri din acești 35 de ani. Nimeni nu a făcut nicio contestație la vot. Da, este foarte dubios, afișe fără codul acela, apoi fermele de trolli despre care am tot vorbit…”, a continuat ea.

„Rugămintea mea este să nu ignorați aceste alegeri parlamentare pentru că sunt la fel de importante ca și alegerile prezidențiale. (…) Doar așa sperăm că ne va trece glonțul doar pe lângă ureche și probabil că ne vor reconsidera și ne vor respecta în continuare partenerii noștri din UE și internaționali”, a conchis ea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă