Guvernul de la Budapesta a interzis o reuniune internaţională a militanţilor extremei drepte ce urma să aibă loc în weekendul viitor în capitala Ungariei, motivul fiind aracterului "rasist" al acestei întâlniri, a anunţat luni Ministerul ungar de Interne, anunță Mediafax, care cirează AFP.
"Participanţii invitaţi la conferinţă, organizată de un grup ce manifestă deschis viziuni rasiste, apără teorii rasiste ce contravin Constituţiei" ungare, a anunţat ministerul într-un comunicat care motivează această interdicţie.
Printre invitaţii la reuniune, programată pentru intervalul 3-5 octombrie de organizaţia americană National Policy Institute (NPI), figura şi filosoful naţionalist rus Aleksander Dughin.
Ministrul de Interne, Sandor Pinter, a precizat că va mobiliza forţe de ordine pentru a împiedica desfăşurarea reuniunii şi pentru a nu le permite unora dintre participanţi să intre pe teritoriul Ungariei.
Duminică, premierul Viktor Orban a cerut la rândul său ca desfăşurarea reuniunii să fie împiedicată "prin toate mijloacele legale".
Localul unde urma să aibă loc reuniunea a reziliat contractul cu NPI din cauza interdicţiei date de Guvernul ungar, mai scrie Mediafax.
Cu toate acestea, NPI a anunţat într-un comunicat publicat luni că nu intenţionează să anuleze reuniunea.