Vechea fortificaţie medievală din Deva este locul în care a fost martirizat, în temniţă, fondatorul religiei unitariene, Francisc David.
Cetatea Deva este deopotrivă un simbol istoric şi unul religios. Pentru toţi ardelenii, cetatea a rămas un simbol al rezistenţei Transilvaniei împotriva Imperiului Otoman, însă pentru adepţii religiei unitariene, acest loc are o încărcătură spirituală aparte. Şi asta pentru că în temniţa cetăţii şi-a sfârşit zilele Francisc David, primul episcop şi fondatorul Bisericii Unitariene, un cult necreştin care a apărut ca o tendinţă radicală a reformei protestante.
Fortăreaţa lui Bela al IV-lea
Cel mai probabil, cetatea Devei a fost ridicată pe vremea regelui Bela al IV-lea al Ungariei. Construirea fortăreţei făcea parte din eforturile Europei creştine de a limita consecinţele raidurilor mongole, iar Cetatea Devei avea menirea să fie unul dintre cele mai puternice puncte de sprijin ale feudalităţii. Prima atestare documentară a cetăţii este din anul 1269. Cetatea a rămas un punct strategic major şi în timpul luptelor dintre regalitatea maghiară şi principii rebeli ai Transilvaniei, precum Ladislau Kan. În timpul războaielor cu Imperiul Otoman, cetatea Devei a reprezentat un element de bază din sistemul defensiv al Transilvaniei. Acesta este şi motivul pentru care regele Vladislav Jagellon I al Ungariei i-a dăruit fortăreaţa, împreună cu domeniul aferent, guvernatorului Iancu de Hunedoara, generalul român care a condus ultima cruciadă. După această dată, cetatea Devei a rămas pentru o lungă perioadă de timp în stăpânirea voievozilor, apoi a principilor Transilvaniei.
Loc de martiriu
Printre aceşti principi s-a numărat şi Ioan Sigismund Zapolya, cel care a aprobat crearea religiei unitariene. Fondatorul acestei religii, Francisc David, şi-a legat destinul de cetatea Deva, pentru că el a suferit un adevărat martiriu şi a murit între zidurile temniţei cetăţii, după ce fusese denunţat drept eretic tocmai de către unul dintre adepţii religiei pe care o fondase. Francisc David s-a născut la Cluj, într-o familie mixtă săseasco-maghiară. El a plecat la studii la Wittenberg, în Germania, apoi s-a întors în ţară, unde a deveni rector al Gimnaziului catolic din Bistriţa. După ce saşii transilvăneni au decis, în marea lor majoritate, să adopte Reforma sub forma sa lutherană, Francisc David a devenit pastor lutheran la Petriş. Apoi, s-a întors în Cluj, ca rector lutheran şi ca superintendent, adică episcop al acestei biserici. Însă el s-a convertit din nou, după ce maghiarii transilvăneni au decis să renunţe, cei mai mulţi dintre ei, la cultul lutheran şi au adoptat Reforma în forma sa calvină. Francisc David a devenit episcop calvin şi predicator la curtea lui Ioan Sigismund Zapolya. În anul 1568, Francisc David a fondat o nouă religie, reunoscută ca atare în Dieta de la Turda. Mai mult, el a reuşit să îl convertească pe Ioan Sigismund Zapolya la religia unitariană, care a pornit de pe baze creştine, dar care neagă Sfântul Spirit şi divinitatea lui Isus Cristos. Însă, după moartea lui Ioan Sigismund, unul dintre coreligionarii lui Francisc David l-a denunţat drept eretic. Francisc David a fost arestat, judecat şi întemniţat la Deva, unde a murit în 1579. Pentru unitarieni, dealul pe care se află cetatea Devei a căpătat de atunci semnificaţia unei Golgote.
Cuibul de vulturi al principilor
Cetatea Deva a căpătat faima că ar fi de necucerit, iar principii Transilvaniei au avut grijă să o consolideze. Unul dintre aceşti principi a fost Sigismund Bathory, suzeranul, apoi adversarul lui Mihai Viteazu, apoi cetatea a trecut în stăpânirea generalului Gheorghe Basta, înainte să revină în stăpânirea principilor ardeleni. Şi asta cu atât mai mult cu cât unul dintre căpitanii garnizoanei din Deva, Francisc Geszty, a construit Palatul Magna Curia, în apropierea cetăţii, palata care oferea şi confortul necesar principilor care doreau să beneficieze de avantajul militar al acestei cetăţi. Cuibul de vulturi de la Deva a reprezentat şi unul dintre pilonii puterii lui Gabriel Bethlen, principele care a transformat, în timpul Războiului de 30 de ani, Transilvania într-o mare putere europeană. Gabriel Bethlen a rămas orfan la 13 ani, iar principii din familia Bathory i-au confiscat domeniile. În aceste condiţii, Gabriel Bethlen s-a orientat către cariera armelor, protejat de unchiul lui Sigismund Bathory, Ştefan Bocskay. Gabriel Bethlen participa la 16 ani la campania anti-otomană din Valahia, iar la 20 de ani era deja comandat de oşti. După abdicarea lui Sigismund Bathory, în 1602, unii dintre nobili au vrut să îi ofere tronul de principe. Gabriel Bethlen a refuzat şi l-a susţinut pe Ştefan Bocskay, de la care a primit rangurile de general, consilier princiar şi de comite de Hunedoara. După moartea lui Ştefan Bocskay, Gabriel Bethlen s-a implicat în alegerea noului principe. Dieta Transilvaniei l-a ales pe Sigismund Rakoczy, însă Gabriel Bethlen l-a susţinut cu ardoare pe contracandidatul său, Gabriel Bathory. În cele din urmă, Sigismund Rakoczy a abdicat în favoarea lui Gabriel Bathory. De la acest principe, Gabriel Bethlen a primit domeniul Devei cu tot cu cetate. Însă politica filo-austriacă a lui Gabriel Bathory l-a adus pe acesta în conflict cu Gabriel Bethlen. Drept urmare, Gabriel Bethlen s-a refugiat în Imperiul Otoman. Sultanul l-a numit principe, iar Gabriel Bethlen, ajutat de oşti valahe şi moldoveneşti, a revenit în Transilvania.
Gabriel Rakoczy a fugit şi a fost ucis lângă Oradea, iar Gabriel Bethlen a devenit principe al Transilvaniei. El a fost implicat în numeroase conflict cu Casa de Austria. El a organizat trei campanii împotriva Austriei şi a câştigat bătălii decisive, precum cea de la Bratislava ori cea la Nove Zemsky, apoi a asediat Viena. Astfel, Gabriel Bethlen a obţinut stăpânirea asupra zonei numite Partium, dar şi asupra zonelor din nordul şi din estul Ungariei. Drept urmare, el a obţinut şi titlurile de rege al Ungariei şi de prinţ al Sfântului Imperiul Roman de Naţiune Germană.
Sfârşitul cetăţii
Cetatea Devei a continuat să fie întărită de principii Transilvaniei, cum ar fi Gheorghe Rakoczy I. În anul 1784, cetatea a rezistat asediului răsculaţilor lui Horea, Cloşca şi Crişan. În anul 1800, comandanţii militari ai Transilvaniei au renunţat la cetate, însă, după doar câţiva ani, ea a fost renovată la cererea împăratului Francisc I, impresionat de fortăreaţă. Cetatea a fost ocupată de trupele revoluţionare maghiare în 1848, iar în 1849 ea a fost distrusă de o explozie care a pornit din magazia cu praf de puşcă a cetăţii. De atunci, ea rămas o ruină romantică, ce îi atrage pe turişti şi care ar putea deveni un adevărat simbol pentru această zonă a Transilvaniei.
