Ne aflam intr-un moment in care gama de incertitudini cu care se confrunta economia globala este neobisnuit de mare. Tocmai am trecut de cea mai grava criza financiara de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Singurele comparatii relevante ar putea fi facute cu balonul imobiliar japonez, care s-a spart in 1991 (si de pe urma caruia Japonia inca nu si-a revenit), si Marea Depresie din 1930 – lasand la o parte faptul ca actuala criza a avut o amploare mult mai mare, dar a fost si calitativ diferita.
Altfel decat in cazul Japoniei, criza de acum a cuprins intreaga lume, nu a ramas izolata la nivelul unei singure tari. si, altfel decat in cazul Marii Depresii, de data aceasta sistemul financiar a fost tinut in viata artificial, in loc sa i se permita sa sucombe.
De fapt, magnitudinea problemei este astazi cu mult mai mare decat cea din perioada Marii Depresii. In 1929, totalul creditelor active in SUA era de 160% din PIB, ponderea crescand la 250% pana in 1932. In 2008, am inceput cu 365%, iar acest calcul exclude utilizarea produselor derivate, absente in anii ‘30.
Totusi, sistemul artificial de mentinere in viata a functionat. La aproape un an de la falimentul Lehman Brothers, pietele financiare s-au stabilizat, pietele de actiuni si-au revenit, iar economia da semne de redresare. Oamenii vor sa se intoarca cat mai repede la treaba si sa-si aduca aminte de crahul din 2008 ca de un vis urat.
Din nefericire, redresarea risca sa ramana fara suflu; nu este exclus sa ii urmeze un al doilea declin al economiei, desi nu sunt sigur daca el va surveni in 2010 sau 2011.
Punctul meu de vedere este departe de a fi singular, dar iese din tiparele atmosferei generale. Cu cat faza de revenire dureaza mai mult, cu atat mai multi oameni vor crede ca va continua. Dar judecata imi spune ca e ceva caracteristic unor situatii "departe de echilibru", cand perceptia tinde sa fie in urma realitatii.
Pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, decalajul functioneaza in ambele directii. Majoritatea nu a realizat ca aceasta criza este diferita de cele precedente – ca ne aflam la sfarsitul unei ere. Altii – si aici ma includ si pe mine – nu au reusit sa anticipeze dimensiunea redresarii.
Per ansamblu, autoritatile financiare internationale au gestionat criza la fel ca pe cele precedente: au salvat institutii in pericol si au aplicat stimulente monetare si fiscale. Dar aceasta criza a avut o anvergura mai mare, tehnicile respective nu au mai functionat. Esecul salvarii Lehman Brothers a fost un eveniment care a schimbat complet jocul: pietele financiare chiar nu au mai functionat.
De aceea guvernele s-au vazut efectiv obligate sa garanteze ca nici o alta institutie a carei prabusire ar fi pus in pericol sistemul nu va fi lasata sa esueze. La acest moment, criza s-a raspandit spre periferia economiei mondiale, pentru ca tarile de acolo nu puteau oferi garantii la fel de credibile.
Europa de Est a fost lovita cel mai puternic. Tarile din centru s-au folosit de bilanturile sanatoase ale bancilor centrale pentru a pompa bani in sistem si a garanta pasivele bancilor comerciale, in timp ce guvernele s-au implicat in finantarea deficitelor, stimuland astfel economia de o maniera fara precedent.
Dar sentimentul tot mai intens ca sistemul global financiar a scapat de colaps si ca ne intoarcem, incetul cu incetul, la starea de normalitate este de fapt o grava eroare de interpretare a situatiei actuale. Hopa Mitica nu se mai poate ridica.
Globalizarea pietelor financiare survenita incepand cu anii ‘80 a permis capitalurilor financiare sa se miste liber prin lume, ingreunand taxarea si reglementarea. Acest lucru a plasat capitalul financiar intr-o pozitie privilegiata: guvernele au fost nevoite sa fie mai atente la conditiile capitalului international decat la aspiratiile propriilor cetateni. Luate individual, tarilor le-a fost greu sa reziste.
Dar sistemul financiar global creat astfel era fundamental instabil, pentru ca era construit pe falsa premisa ca pietele financiare pot fi lasate sa se descurce singure. Din acest motiv s-a naruit sistemul, din acest motiv nu mai poate fi reconstruit.
Pietele globale au nevoie de reglementari globale, dar regulile in vigoare astazi se bazeaza pe principiul suveranitatii nationale. Exista cateva acorduri internationale, cum ar fi Acordurile de la Basel asupra rezervelor minime de capital; exista, de asemenea, o buna cooperare intre autoritatile de reglementare. Dar sursa autoritatii este intotdeauna statul suveran.
Asta inseamna ca nu e suficient sa repornim un mecanism gripat; trebuie sa cream un mecanism de reglementare inexistent pana acum. Asa cum stau lucrurile pana in prezent, sistemul financiar al fiecarei tari este sustinut si sprijinit de propriul guvern. Dar guvernele sunt in principal preocupate de propriile economii nationale. Acest lucru duce la ceea ce am putea numi protectionism financiar, care ameninta sa disturbe sau poate chiar sa distruga pietele financiare globale. Autoritatile de reglementare britanice nu se vor mai bizui niciodata pe cele islandeze, iar statele din Europa de Est se vor feri sa ramana dependente de banci detinute de straini.
Asadar, reglementarile trebuie sa aiba o arie internationala de acoperire. Altfel pietele financiare globale vor fi distruse de arbitrajul reglementarilor. Afacerile se vor muta acolo unde climatul de reglementare este cel mai lejer, expunand alte state la riscuri pe care nu si le permit.
Globalizarea a avut succes pentru ca a fortat statele sa elimine reguli, dar reversul procesului nu functioneaza. Va fi dificil sa convingem tarile sa accepte reglementari uniforme. Diferitele state au interese diferite, iar acestea le imping la solutii diferite.
Acest lucru se poate observa in Europa, unde statele membre ale UE nu pot conveni nici macar intre ele un set uniform de reglementari financiare. Iar daca ele nu pot, cum ar putea restul lumii sa o faca?
In anii ‘30, protectionismul comercial a inrautatit o situatie grava. In economia globalizata de azi, aparitia protectionismului financiar constituie un pericol mai mare.
George Soros este presedinte al Soros Fund Management si al Institutului pentru o Societate Deschisa. Cea mai recenta carte a sa este "The Crash of 2008".
Copyright: Project Syndicate, 2009. ww.project-syndicate.org
