9.6 C
București
vineri, 5 decembrie 2025
AcasăSpecialUn turc de 51 de ani, urmărit penal pentru trafic de migranți

Un turc de 51 de ani, urmărit penal pentru trafic de migranți

Autoritățile române în cercetează penal pe un cetăţean turc, în vârstă  de 51 de ani, după ce a fost prins, miercuri, conducând 88 de migranţi afgani, iranieni, irakieni şi sirieni depistați pe Marea Neagră, într-un vas de agrement cu motor, informează Mediafax.

Bărbatul  în vârstă de 51 de ani, care i-a transportat din Turcia, pe cei 88 de migranţi – bărbați, femei și copii – care voiau să ajungă în Uniunea Europeană, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ambarcaţiunea în care se aflau migranții a fost observată de poliţiştii de frontieră  în apele teritoriale ale României la aproximativ 18 mile marine travers de Gura Portiței, miercuri dimineață, în jurul orei 04.00.  O navă a Gărzii de Coastă a fost trimisă în zonă iar ambarcațiunea a fost remorcată până în Portul Constanța, adulții fiind apoi audiați la sediul Gărzii de Coastă. Aceștia au declarat că voiau să intre ilegal în România, pentru ca apoi să se îndrepte spre alte ţări ale Uniunii Europene. 
 

După încheierea cercetărilor poliţiştilor de frontieră, migrații vor intra în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

Cele mai citite

Ionel Ganea, copleșit de durere la jumătate de an după tragedie! Marius Șumudică: „Vorbea și plângea. Mi-a zis: «Probleme sunt alea care s-au întâmplat...

Fostul atacant al echipei naționale trăiește în continuare sub șocul pierderii fiului său, iar ancheta penală este încă în desfășurare.La șase luni după tragedia...

Putin trăiește un moment special: SUA se roagă de el pentru a face pace în Ucraina

Vladimir Putin nu vrea un acord, iar postura de a fi rugat să accepte unul pare să-i facă plăcere. Cinci ore de discuții între...

Premier League i-a refuzat lui Florian Wirtz primul gol la Liverpool! Autogolul lui Mukiele a salvat campioana de la o nouă înfrângere

Liverpool a obținut doar o remiză cu Sunderland, scor 1-1, iar debutul pe tabelă al germanului Wirtz a fost anulat de o decizie oficială.Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă