16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialUn tribunal din Franța a impus unui primar să autorizeze o MOSCHEE...

Un tribunal din Franța a impus unui primar să autorizeze o MOSCHEE finanțată de Arabia Saudită

Tribunalul administrativ din Nisa i-a ordonat luni primarului acestui oraş să autorizeze în termen de cel mult cinci zile deschiderea unei moschei finanţate de Arabia Saudită, demers căruia edilul s-a opus până în prezent cu îndârjire, transmite AFP citată de Agerpres.

Sesizată de o organizaţie musulmană locală, instanţa a menţionat în motivarea deciziei că ‘este îndeplinită condiţia de urgenţă ca urmare a capacităţii insuficiente a lăcaşelor musulmane de rugăciune din Nisa’, mai ales că de luni a început Ramadanul. 

Pe de altă parte, tribunalul estimează că refuzul primarului Christian Estrosi de a autoriza deschiderea moscheii ‘aduce o atingere gravă şi vădit ilegală exercitării libertăţii religioase’. 

Primarul, membru al partidului conservator Republicanii (al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy), s-a arătat hotărât în luna aprilie să facă toate demersurile juridice pentru a împiedica deschiderea moscheii, motivând că acest lăcaş a fost construit cu ‘fonduri străine necontrolate’. 

Chiar şi după ce a aflat hotărârea de luni a instanţei, edilul a afirmat că o va contesta la Consiliul de Stat, instanţa administrativă supremă, şi a asigurat că nu o va aplica până când nu va exista o hotărâre definitivă. Totuşi, conform legislaţiei franceze, recursul nu suspendă aplicarea unei asemenea hotărâri administrative, astfel că el este cel puţin deocamdată obligat să o aplice. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă