Un tânăr a depus o plângere penală la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, după ce i-ar fi fost clonat contul, iar pe pagina lui ar fi fost postat un anunț prin care îndemna tinerii să joace „Balena Albastră”, informează Mediafax.
„În ultima vreme, foarte mulţi adolescenţi din România s-au implicat într-o activitate online intitulată Blue Whale Challenge. Cine doreşte se poate înscrie pe una dintre paginile oficiale ale jocului. Oricine poate adera la grupurile care promovează conceptul. Imediat după înscriere, vei fi contactat de călăuze. Ulterior, timp de 50 de zile, primeşti câte o sarcină de îndeplinit. Poate cu puţin noroc, voi fi <<călăuza ta>>”, se arată în anunţul postat pe pagina de Facebook a tânărului.
Astfel, el a rclamă că i-ar fi fost clonat contul.
Efectele jocului online „Balena Albastră” a ajuns în atenția autorităților române după ce, vineri, cinci copii de la o școală din Iași au ajuns la spital, pentru că ar fi îndeplinit una dintre probele jocului. Ulterior, însă, informația a fost infirmată de poliție. În Rusia, fenomenul datează din 2013 și, până în prezent, ar fi cauzat moartea a 130 de persoane. Recent, jocul creat de Philipp Budeikin pare să capete o popularitate tot mai mare în rândul adolescenților.
„În respectiva postare se afirmă că eu sunt organizator al Balenei Albastre. M-am uitat pe net despre Balena Albastră şi am aflat că respectivul joc e legat de o sinucidere, că trebuie să facă nişte misiuni. Am o pagină personală şi acolo am scris că nu este adevărat”, a spus el.
Întrebat dacă a fost sunat de tineri, adepţi ai acestui joc, tânărul a răspuns că imediat după acest anunţ a fost sunat fie de adolescenţi care doreau să se înscrie în joc, dar a primit şi telefoane prin care este ameninţat. „Am fost sunat şi de oameni care mi-au zis: eşti criminal, m-au înjurat, m-au ameninţat. Unii au luat în serios. M-au sunat şi după număr necunoscut. Mă întrebau ce să facă ca să intre în jocul respectiv. Şi am zis că eu nu am nicio treabă cu respectiva postare”, a mai spus tânărul.
Efectele jocului online „Balena Albastră” a ajuns în atenția autorităților române după ce, vineri, cinci copii de la o școală din Iași au ajuns la spital, pentru că ar fi îndeplinit una dintre probele jocului. În Rusia, însă, fenomenul datează din 2013 și, până în prezent, ar fi cauzat moartea a 130 de persoane. Recent, jocul creat de Philipp Budeikin pare să capete o popularitate tot mai mare în rândul adolescenților.
Potrivit tânărului, a fost depusă o plângere penală, iar cazul este în atenţia poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti. Reprezentanţii Poliţiei au refuzat să dea orice declaraţie despre acest caz.