16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialUn șofer de TIR din Bulgaria a fost reținut, după ce trei...

Un șofer de TIR din Bulgaria a fost reținut, după ce trei persoane au murit într-un accident rutier

Un cetățean bulgar a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce trei persoane au murit într-un accident rutier care a avut loc de drumul național DN 56 A. Bărbatul de 36 de ani, care conducea un TIR, nu a respectat regulile de circulație și a intrat într-o mașină în care se aflau cele trei victime, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, Nicolae Lohon, bărbatul va fi prezentat unei instanţe a Judecătoriei oraşului Vînju Mare cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. 

„Conducătorul auto bulgar, care conducea un autotren, nu a respectat regulile de circulaţie. S-a înscris într-o depăşire, într-o curbă din apropierea localităţii Rogova, şi a pătruns pe contrasens”, a precizat Lohon. 

În urma impactului, trei persoane de 17, 23 şi 47 de ani au murit.

Cele mai citite

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Premierul a sesizat că plătim aceeași bani pentru cantități mai mici și cere sancțiuni pentru comercianți

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că urmează să fie elaborată o reglementare în baza căreia producătorii vor fi obligaţi să semnaleze vizibil pe ambalaj, în...

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...
Ultima oră
Pe aceeași temă