Povestea victoriei romanesti la Haga in disputa cu Ucraina asupra platoului continental din proximitatea Insulei serpilor si cedarea tainica si dubioasa a dreptului de a exploata gazele din Marea Neagra incapsuleaza perfect istoria Romaniei din ultimii 20 de ani. O istorie marcata de oportunitati aproape picate din cer, pentru care mai mult strainii au meritul principal, urmate de ratarea lor lamentabila. Probabil ca, din punct de vedere legal, contractele dintre statul roman si firma Sterling sunt in regula. Problema consta in faptul ca autoritatile noastre au renuntat sa mai ceara o parte din productia de gaze care ar fi rezultat in urma concesionarii celor doua perimetre din Marea Neagra, asa cum era stipulat in contractul anterior, ce a fost valabil pana in 2007, si s-au multumit ca statul sa primeasca doar o taxa (redeventa).
Responsabilii din Agentia pentru Resurse Minerale si cei guvernamentali, care au avizat contractul semnat in 2008, au micsorat pretentiile statului roman fara nici o justificare. Ceea ce oferisem pana in acel moment nu devenise intre timp mai putin interesant sau mai putin valoros. Ba din contra. In noiembrie anul trecut, perspectiva unui verdict favorabil la Haga devenise aproape o certitudine printre avizati. De aici s-a nascut suspiciunea si nici una dintre explicatiile date de cei ce au reprezentat Romania in aceasta afacere, cu fostul premier in frunte, nu a spulberat-o. Declaratiile lui Dinu Patriciu, care spune ca resursele din Marea Neagra "sunt nesemnificative", nu au nici o relevanta. Nu despre asta este vorba. Important pentru cetatenii acestei tari este sa stie ca oamenii pe care ii platesc pentru a apara interesele nationale se lupta pentru fiecare resursa pe care o avem. Indiferent daca este vorba de 1 mc de gaz sau de 10 miliarde.
In nici una dintre actiunile intreprinse de reprezentantii Guvernului in afacerea Sterling nu s-a vazut preocuparea de a maximiza profiturile statului. Cele sigure sau cele potentiale. Nu se vede nici un interes de a negocia la sange si de a obtine suma maxima posibila. Daca Tariceanu ar fi vandut masini dupa aceleasi reguli, ar fi dat de mult faliment. Iar faptul ca firma sa a prosperat remarcabil il scapa doar de acuzatia de ignoranta. Statul s-a purtat in afacerea gazelor din Marea Neagra exact cum s-a purtat in majoritatea afacerilor pe care le-a incheiat. A vandut ieftin si a cumparat scump. Insa minusul nu s-a decontat niciodata la cei ce au semnat si semneaza aceste contracte. Tara a inaintat cu frana trasa, in timp ce nu exista nici macar un demnitar a carui avere sa se fi micsorat in toti acesti ani.
Uitati-va la toti ministrii care au condus Ministerul Transporturilor! Nici unul nu s-a ridicat de pe scaun fara o pagina in plus la declaratia de avere. Unul dintre ei a ajuns chiar presedinte. Cu totii se fac vinovati de comportament iresponsabil fata de cele mai importante resurse ale Romaniei. Ce folos ca avem zone montane fabuloase, daca pentru a ajunge la ele inseamna sa iti petreci ore de cosmar pe cele mai catastrofale drumuri din Europa? Cu ce ne incalzeste ca avem o bijuterie naturala precum Delta Dunarii, dar nici macar un aeroport in apropierea ei, pe care sa aterizeze curse regulate? Degeaba avem o pozitie geografica avantajoasa si investitori care ne bat la usa, atat timp cat calculele de rentabilitate sunt aruncate in aer de costurile transportului intern.
Aceeasi vinovatie o impart si toti ceilalti "administratori" pe mana carora a ajuns tara. sefii agriculturii, care s-au ingrijit atat de bine de resursele oferite de relief si de clima incat am ajuns sa importam aproape toate legumele si fructele pe care le consumam. sefii integrarii in Europa, care au gestionat marea performanta de a nu fi fost in stare sa atraga nici un euro din miliardele pe care Uniunea ni le ofera pentru dezvoltare. si toti ceilalti sefi care, drept multumire pentru ca i-am votat de-a lungul timpului, pe ei sau partidele lor, si-au batut joc de toate resursele si oportunitatile pe care ni le-a asezat in fata istoria.
Singura resursa pe care nu ne-o poate oferi nici Dumnezeu si nici Curtea de la Haga este priceperea de a pune in fruntea comunitatii oameni destepti si cu ambitii mai mari si mai temeinice decat aceea de a-si umple buzunarele cu bani furati. Pana nu o vom deprinde, poate sa ploua si cu aur peste noi, ca tot amarati vom ramane.
