Desfiintarea Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie (DGPA) este privita ca o masura binevenita de societatea civila. „Sunt mai multumit si linistit afland acest lucru. Eu, oricum, sunt de parere ca Romania are prea multe servicii secrete pe cap de locuitor. Acest Ureche a pus o anumita amprenta pe acest serviciu, atat prin activitatea sa ca fost securist, cat si ca director al SIPA”, ne-a declarat Liviu Antonesei, profesor universitar si fost disident. Si presedintele Baroului Bucuresti este multumit de decizia ministerului. „Sunt multumit, dar nu stiu de ce a durat atat de mult pana cand s-a luat aceasta hotarare. Se discuta de mai multa vreme de eliminarea acestui serviciu. Cea mai importanta mi se pare verificarea activitatii acestei structuri. Pana nu o sa se faca o ancheta care sa arate cu ce s-a ocupat acest organism, nu ma multumesc cu simpla desfiintare”, ne-a declarat Cristian Iordanescu, decanul Baroului Bucuresti. Ministerul Justitiei a declarat deja ca va face o plangere fata de cei vinovati de neregulile constatate in cadrul organismului.
Fostul serviciu secret din subordinea Ministerului Justitiei era o structura informativa care avea ca scop protejarea reprezentantilor Ministerului Justitiei, dar si culegerea de informatii din randul detinutilor.
SIPA ca organism atipic
Desi primea sume substantiale de la bugetul de stat, DGPA, fost Serviciu Independent de Protectie si Anticoruptie (SIPA), timp de 12 ani nu a dat niciodata socoteala pentru sumele alocate si cheltuite. Desfiintarea acestei directii se va face in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a hotararii de guvern, hotarare semnata joi dupa-amiaza. „Nu va putem spune cati angajati din personalul operativ al DGPA vor fi disponibilizati pana cand nu expira termenul de 90 de zile si pana cand nu se publica aceasta hotarare in Monitorul Oficial. Aceasta este o informatie clasificata si nu va putem da mai multe detalii”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Justitiei, Marilena Stancu. SIPA a fost condus mai multi ani de un fost securist, generalul Virgil Bercaru, fost sef de colectiv la Directia Securitatii Statului in cadrul Securitatii municipiului Bucuresti.
Marian Ureche – directorul securist
Pentru a se respecta traditia, din februarie acelasi an, conducerea SIPA este preluata de Marian Ureche. Acesta a fost „uns” in functie de ministrul de Justitie de la respectiva data, Rodica Stanoiu, care-l cunostea pe Ureche inca din anii '80. Numai ca Marian Ureche nu era nici pe departe usa de biserica. Acesta a fost acuzat de istoricul Marius Oprea de urmarirea si hartuirea lui Ioan Petru Culianu, filosof si istoric al religiilor. Oprea face o solicitare catre CNSAS pentru a verifica calitatea lui Marian Ureche, asupra acestuia din urma existand suspiciuni ca ar fi facut politie politica. Dupa presiuni din partea presei si a societatii civile, Marian Ureche isi da demisia in 2003. Ulterior, in cadrul unei audieri la sediul CNSAS, in martie 2004, Ureche a recunoscut ca a facut politie politica.
Aceeasi marie…
Prin ordin al ministrului Cristian Diaconescu, SIPA se transforma in DGPA, iar o hotarare de guvern (nr. 637/2004) stabileste ca DGPA desfasoara activitati de obtinere, verificare, prelucrare, stocare si valorificare a informatiilor in domeniul sigurantei nationale, corespunzatoare Directiei Generale a Penitenciarelor, precum si la instantele judecatoresti, in locurile unde se lucreaza cu informatii clasificate. Actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei, inca de pe vremea in care era membru al APADORÐCH, a solicitat in mai multe randuri desfiintarea acestui serviciu.