11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUn puşcaş marin pledează vinovat de deschiderea focului împotriva unor instalaţii militare

Un puşcaş marin pledează vinovat de deschiderea focului împotriva unor instalaţii militare

 Un tânăr puşcaş marin, Yonathan Melaku, care a deschis focul în cinci rânduri, fără să facă victime, împotriva unor instalaţii militare americane, inclusiv Pentagonul, a pledat vinovat joi, anunţă Departamentul Justiţiei, transmite AFP, potrvit Mediafax.

Yonathan Melaku, în vârstă de 23 de ani, riscă 25 de ani de închisoare. Sentinţa sa va fi anunţată pe 27 aprilie, precizează Departamentul Justiţiei într-un comunicat.

El a fost arestat în iunie, în timp ce încerca să pătrundă în interiorul Cimitirului Naţional de la Arlington, în apropiere de Pentagon, unde sunt înhumaţi mii de militari americani, dar şi personalităţi ca fostul preşedinte John F. Kennedy. Potrivit Departamentului Justiţiei, acesta intenţiona să stropească cu vopsea mormintele militarilor ucişi în Irak sau în Afganistan.

Între 17 octombrie şi 2 noiembrie 2010, tânărul a deschis focul împotriva unei serii se instituţii militare, între care Pentagonul, două centre de recrutare ale armatei şi Muzeul Naţional al trupelor Marines. Toate ţintele sale se aflau în Virginia (est).

Yonathan Melaku s-a filmat în timp ce trăgea focuri de armă împotriva uneia dintre aceste ţinte, prin fereastra maşinii sale, după care a strigat “Allah Akbar”.

Tânărul a pledat vinovat pentru producerea de pagube unor bunuri şi încălcarea legislaţiei privind armele, potrivit comunicatului.

Yonathan Melaku a purtat “o campanie distrugătoare şi premeditată cu scopul de a produce teroare în rândul comunităţii”, a denunţat procurorul Neil MacBride în cursul audierilor, într-un tribunal din Washington.

Pe de altă parte, un alt tânăr american, convertit la islam, a pledat vinovat de tentativă de a arunca în aer un centru militar de recrutare, în decembrie 2010, dintr-un centru comercial aflat în apropiere de Baltimore (est).

Antonio Martinez, în vârstă de 22 de ani, devenit Muhammad Hussain după convertirea sa la islam, a fost vizat de către poliţia federală americană (FBI) în urma unor apeluri la violenţă lansate pe pagina sa de Facebook. El a fost arestat în timp ce încerca să parcheze în faţa centrului de recrutare ceea ce credea că este o maşină-capcană, de fapt un vehicul care i-a fost predat de agenţi federali care acţionau sub acoperire.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă