Apǎrut pe nepusǎ masǎ pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor, proiectul legii pentru organizarea alegerilor în anul 2012 a luat prin surprindere multǎ lume (recunosc, mǎ numǎr şi eu în aceas-tǎ categorie), din mai multe motive.
În primul rând, pentru cǎ se ştia cǎ negocierile pe aceastǎ temǎ sunt în plinǎ desfǎşurare în coaliţia din guvernǎmânt. Apoi, pentru cǎ din proiect lipseşte cu desǎvârşire aplicarea rezultatului referendumului privind reducerea numǎrului parlamentarilor – conform normelor de reprezentare prevǎzute în art. 7, rezultǎ cǎ vom avea 469 de deputaţi şi senatori. O altǎ surprizǎ este aceea cǎ sistemul de vot şi repartizare a mandatelor parlamentare rǎmâne cel din 2008, atât de criticat.
Singura problemǎ pe care o rezolvǎ pro-iectul de lege este cea a organizǎrii celor douǎ tipuri de alegeri în secţii de vot unice. Dacǎ ne uitǎm la detalii, rǎ-mân probleme nerezolvate, cum ar fi reprezentarea în birourile electorale în cazul formǎrii de alianţe electorale diferite pentru alegerile locale şi cele parlamentare (lucru permis de proiectul de lege, prin art. 11).
Probabil motivul publicǎrii precipitate a proiectului este acela de a crea o impresie de legalitate, de a se respecta, mǎcar formal, legea transparenţei decizionale, înaintea promovǎrii legii prin procedeul, devenit abuziv prin utilizare în exces, al asumǎrii rǎspunderii Guvernului. Cǎ e doar o mimare a transparenţei o dovedeşte textul capitolului „Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate” al expunerii de motive. În viziunea MAI, aceastǎ cerinţǎ legalǎ a fost satisfǎcutǎ prin faptul cǎ „la elaborarea prezentului proiect de lege au participat reprezentanţi ai direcţiilor/structurilor cu atribuţii în domeniul electoral din cadrul MAI, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, ai Ministerului Justiţiei, ai Institutului Naţional de Statistică şi ai Ministerului Afacerilor Externe”. Aferim!
Mǎ aştept ca între proiectul publicat şi forma legii pentru care se va asuma rǎspunderea sǎ existe deosebiri importante, cum ar fi modificarea normei de reprezentare sau chiar a sistemului de vot. Asemenea modificǎri sunt formal legale, dar deloc în spiritul principiului transparenţei decizionale.
Nu voi relua argumentele împotriva comasǎrii alegerilor, pe care le-am prezentat deja în aceastǎ paginǎ („Cui foloseşte comasarea alegerilor?”, 1 sept. 2011). Se cuvine însǎ subliniat cǎ, dacǎ schimbarea legilor electorale cu mai pu-ţin de un an înaintea alegerilor nu este recomandatǎ ca bunǎ practicǎ de cǎtre Comisia de la Veneţia, promovarea unei asemenea schimbǎri prin asumarea rǎspunderii – deci fǎrǎ a fi supusǎ dezbaterii parlamentare – poate fi consideratǎ o gravǎ ciuntire a democraţiei.
Argumentul principal folosit pentru necesitatea comasǎrii acestui proiect este realizarea unei economii de 21 milioane de lei. Sunǎ bine, dar, dacǎ ne ui-tǎm mai atent, cifra respectivǎ repre-zintǎ mai puţin de 0,02% (zero-virgulǎ-zero-doi) din totalul cheltuielilor de la bugetul de stat prevǎzute pentru 2012. Înţeleg constrângerile bugetare, dar chiar atât de mic este preţul pentru care suntem dispuşi sǎ facem rabat la democraţie? Scriam, în urmǎ cu doi ani („Democraţia minimalistǎ”, 7 oct. 2009), cǎ actuala guvernare promoveazǎ minimalismul în democraţie, iar proiectul de lege în dis-cuţie este o bunǎ ilustrare a formulǎrii.
În subsidiar, liderii PDL argumenteazǎ cǎ douǎ rânduri de alegeri într-un an ar perturba prea mult administraţia, într-o perioadǎ cu grave probleme economice. E drept cǎ aşa se întâmplǎ de regulǎ, dar cine obligǎ membrii Guvernului şi ai Parlamentului sǎ se implice în alegerile locale (eventual utilizând şi logistica statului)?
A mai fost invocatǎ drept argument pro-comasare creşterea gradului de participare la alegeri. Un recent sondaj de opinie, realizat de The Gallup Organization România pentru Fundaţia Soros la începutul lunii noiembrie, aratǎ cǎ 46% din potenţialii alegǎtori considerǎ cǎ, în general, alegerile din România nu sunt corecte, în timp ce 44% le considerǎ corecte. O posibilǎ cauzǎ a abstenţionis-mului este neîncrederea în corectitudinea alegerilor (de ce sǎ mai votezi, dacǎ rezultatul e oricum viciat?). Or, proiectul de lege propus de ministerul direct responsabil de corectitudinea alegerilor nu conţine nici o mǎsurǎ în acest sens.
Nu pot sǎ nu observ cǎ ideea alegerilor simultane este una destul de popularǎ. Sondajul citat arǎta cǎ o pondere de 45% din populaţia adultǎ a României era favorabilǎ ţinerii celor douǎ tipuri de alegeri în aceeaşi zi, faţǎ de doar 34% care optau pentru date diferite. Dacǎ însǎ privim mai atent datele sondajului, constatǎm cǎ douǎ treimi din cei favorabili comasǎrii argumentau prin reducerea cheltuielilor; or, dupǎ cum am arǎ-tat, economia respectivǎ poate fi consideratǎ nesemnificativǎ, chiar şi în vreme de crizǎ, când s-au plǎtit 33 milioane pentru inutila telegondolǎ de la Petroşani. De unde se vede cǎ, în lipsa unor dezbateri pertinente, opinia publicǎ poate fi pǎcǎlitǎ.
Mircea Kivu este sociolog
