19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUn profesor de la Harvard a spionat pentru China

Un profesor de la Harvard a spionat pentru China

Un eminent profesor de chimie de la Harvard, Charles Lieber, a fost găsit vinovat, marţi, de un tribunal federal din Boston, pentru că a ascuns autorităţilor legăturile sale cu un program din China suspectat de spionaj economic de către Statele Unite, transmite AFP.

Profesorul în vârstă de 62 de ani, fost şef al departamentului de chimie al prestigioasei universităţi americane,”a minţit astfel anchetatorii federali şi (universitatea) Harvard în încercarea de a-şi ascunde participarea la programul chinez ‘1.000 de talente’, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie al SUA, relatează agerpres.ro.

Acest program “încearcă să atragă (experţi) străini care să îşi aducă cunoştinţele şi experienţa în China şi îi recompensează adesea pe unii participanţi pentru furtul de proprietate intelectuală”, a explicat Departamentul de Justiţie în iunie 2020, când profesorul a fost pus sub acuzare.

Charles Lieber, profesor de chimie la Harvard, a fost plătit generos de către Institutul de tehnologie din China, de la Wuhan

Potrivit acuzării, specialistul în nanotehnologie a fost plătit cu “până la 50.000 de dolari pe lună” timp de trei ani de către Institutul de tehnologie din Wuhan (China), pe lângă o sumă anuală de 150.000 de dolari şi 1,5 milioane de dolari pentru înfiinţarea unui laborator.

“Domnul Lieber a exploatat deschiderea şi transparenţa sistemului nostru academic”, a deplâns situaţia poliţia federală americană, FBI, care l-a arestat în 2020.

După un proces care a durat şase zile, el a fost găsit vinovat că a minţit autorităţile federale, că nu a raportat anumite venituri şi că nu a informat despre un cont bancar în străinătate, se arată în documentul instanţei.

Charles Lieber nu a declarat autorităţilor fiscale din SUA veniturile obţinute de la Institutul de Tehnologie din Wuhan în 2013 şi 2014.

Sentinţa va fi comunicată ulterior, dar profesorul riscă câţiva ani de închisoare.

În perioada administraţiei Trump, Departamentul de Justiţie al SUA a intensificat investigaţiile vizând posibile acte de spionaj economic din partea Chinei, principalul adversar economic al Washingtonului.

Charles Lieber este omul de ştiinţă cel mai recunoscut implicat în aceste investigaţii, deşi nu este acuzat direct de spionaj economic.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...
Ultima oră
Pe aceeași temă