19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUn predicator musulman a primit șase ani de închisoare în Austria

Un predicator musulman a primit șase ani de închisoare în Austria

Un cecen de 42 de ani, care activa ca predicator în Austria, a fost condamnat la şase ani de închisoare, informează AFP, citată de Agerpres.

Muftiul a fost acuzat că predica jihadul şi că a convins mai multe persoane să se ducă să lupte alături de gruparea Stat Islamic în Orientul Mijlociu.

Individul respectiv, care oficia într-o sală de rugăciune în Graz (în sudul ţării), trimisese în Siria un credincios care şi-a pierdut viaţa a doua zi după sosirea sa. Predicatorul i-a propus atunci mariajul văduvei lui, care rămăsese în Austria. 

Alţi doi ceceni, având legături cu primul, au fost condamnaţi prin aceeaşi procedură luni la câte cinci ani închisoare pentru că se deplasaseră în zone controlate de Stat Islamic. Mai multe procese au fost deschise în Austria pentru incitare şi participare la jihad. 

Peste 250 de indivizi care trăiesc în Austria sunt suspectaţi de autorităţi de activităţi legate de jihad, majoritatea persoanelor fiind de origine cecenă şi bosniacă. Printre ele figurează 70 de persoane acuzate că ar fi luat parte direct la lupte. 

Potrivit Ministerului de Interne, până în prezent, cel puţin 40 de jihadişti plecaţi din Austria au murit în luptă alături de Statul Islamic.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă