1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
AcasăSpecialUn mort şi 12 evacuaţi în urma unei explozii la Turda

Un mort şi 12 evacuaţi în urma unei explozii la Turda

O femeie în vârstă a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unei explozii produse la un bloc din Turda, judeţul Cluj, ca urmare a unei acumulări de gaz, iar o altă persoană a suferit un atac de panică, 12 locatari fiind evacuaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că accesul în bloc este interzis, o comisie a Primăriei urmând să verifice structura de rezistenţă a clădirii.

”Echipele ISU Cluj au fost solicitate, vineri seara, să intervină la o explozie la un bloc de pe strada Baladei din municipiul Turda. Explozia s-a datorat, probabil, unei acumulări de gaz. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale, una dintre ele suferind un atac de panică, iar cealaltă având arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Persoana cu arsuri, o femeie în vârstă, care se afla în locuinţa unde a avut explozia, a fost transportată la Spitalul din Turda şi trebuia să fie trimisă la Cluj-Napoca dar, între timp, a decedat. Un număr de 12 persoane din imobil au fost evacuate, iar accesul în clădire nu este permis. Au fost afectate 20 de garsoniere în total. O comisie a Primăriei urmează să verifice structura de rezistenţă a clădirii”, a spus Biriş.

Potrivit acestuia, celor 12 persoane evacuate li s-a propus să fie cazate pe timpul nopţii la un liceu din oraş, dar acestea au refuzat şi au preferat să meargă la rude.

Foto: turdanews.net

Cele mai citite

APIA critică formula actuală a taxei auto: „Eliminarea CO2 din calcul este o eroare”

Președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), Dan Vardie, a declarat joi, într-o conferință de presă, că excluderea emisiei de CO2 din formula...

Donald Trump întâlnire cu Zelenski la Davos. Ce mesaj i-a transmis lui Putin

Președintele american Donald Trump a descris drept 'bună' întâlnirea pe care a avut-o joi la Davos cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că mesajul...

Concordia avertizează după Davos: economia și securitatea merg mână în mână, iar România nu mai are timp de pierdut

Confederația Patronală Concordia trage un semnal de alarmă după Forumul Economic Mondial de la Davos 2026, subliniind că economia, securitatea și geopolitica au devenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă