Există aproape de noi un (fel de) stat care tocmai şi-a aprobat bugetul pe 2012. Adică Sovietul Suprem a aprobat bugetul, iar deficitul bugetar oficial este de 70%. Cu alte cuvinte, autorităţile spun că veniturile lor vor acoperi 30% din cheltuieli, restul vor veni din nişte misterioase „surse externe”. Vorba vine „misterioase”, pentru că ştim de cine va fi acoperit deficitul: de către Rusia. Vorbesc despre Transnistria. Duminica aceasta vor avea loc alegeri, preşedintele de facto, al acestui (fel de) stat va fi ales de către transnistreni.
Până acum, alegerile din Transnistria nu erau prea inte-resante: Igor Smirnov le câştiga mereu. Acum însă există concurenţă şi lumea are emoţii. În sondajele de opinie (doar oarecum credibile, dată fiind atmosfera din Transnistria), Smirnov este abia pe locul doi, după Anatol Kaminski. Acesta este acum favoritul Moscovei. Piaţa centrală din Tiraspol este dominată de clădirea în stil stalinist a Sovietului Suprem, în faţa căreia tronează un bust mare al tovarăşului Vladimir Ilici Lenin. Peste drum, sediul partidului Obnovleniye, condus de Kaminski, tapetat cu un poster mare cât vreo trei etaje cu poza altui Vladimir – Vladimir Putin. Lenin şi peste drum Putin – cam asta este istoria Transnistriei.
Susţinerea Moscovei înseamnă mai mult decât postere. Ru-sia plăteşte salarii pentru funcţionarii de stat şi suplimente la pensiile bătrânilor din Transnistria. Banii circulă mai mult cu valizele, un sistem primitiv, aproape medieval, de cumpărat suflete. În ultima vreme, suplimentul la pensie nu s-a mai dat prin guvernul controlat de Smirnov, ci prin Sovietul Suprem condus de Kaminski. Oamenilor li s-a spus că acesta le aduce acum darurile de la Moscova. Nu e mult – dar, la o pensie de 50 de dolari, un supliment de 15 dolari se simte. Şi asta se vede în sondaje.
Moscova a încercat să-l împiedice pe Smirnov că intre în cursă. Bătrânul servitor a devenit o povară de imagine. S-a sperat că debarasarea de el va schimba imaginea Transnistriei: bastion sovietic şi feuda unui dictator controlat de Moscova. Ruşii s-au angajat în discuţii cu nemţii despre o nouă configuraţie de securitate în Europa. Berlinul a cerut ceva dovezi de bunăvoinţă: dacă Rusia vrea să fie un partener credibil, atunci să demonstreze că vrea să rezolve măcar conflictul din Transnistria. Nu îl va rezolva, dar măcar poate să-i ducă de nas pe nemţi că încearcă. Sacrificarea lui Smirnov li s-a părut o metodă de a arăta că ceva se mişcă totuşi. Dar Smirnov s-a făcut că nu pricepe mesajul. Drept urmare, fiul său este anchetat în Rusia pentru că ar fi sustras cinci milioane de dolari din banii trimişi de Kremlin în Transnistria. Mare
surpriză – când trimiţi bani cu valizele într-o zonă de conflict îngheţat, contabilitatea e o chestie foarte aproximativă. Şi tocmai acum s-a sesizat procuratura rusă, când Smirnov senior face probleme – stranie coincidenţă.
Premierul moldovean Vlad Filat s-a întâlnit recent cu Igor Smirnov la Tighina. O persoană care a fost de faţă spune că bătrânul separatist arăta cu totul altfel. Departe de agresivitatea şi trufia de altădată – un moşneag obosit. De altfel, el a cerut întâlnirea şi venise cu ceva documente deja pregătite, care vorbeau despre parteneriat şi egalitate între Tiraspol şi Chişinău. Filat nu a căzut în plasă, au semnat un document anodin în şapte puncte, sec, tehnic, care vorbeşte despre libera circulaţie a mărfurilor şi persoanelor pe pseudograniţa comună. Cum Tiraspolul e cel care împiedică libera circulaţie, Chişinăul speră că a obţinut un fel de angajament pentru a schimba ceva din situaţia pe graniţă, unde până acum transnistrenii făceau cam ce doreau.
Cât de reală este schimbarea de atitudine a Moscovei? Nimeni nu ştie de fapt. Evident, îl susţine pe Kaminski. Dar situaţia pare mai degrabă similară unei lupte de cocoşi: se bagă cocoşii în ring, ăia îşi scot ochii unul altuia, iar stăpânul priveşte cu încântare lupta, care nu îl va afecta în mod real. Dacă Smirnov va rămâne în funcţie, Kremlinul va putea spune europenilor (citeşte: nemţilor): vedeţi, noi am încercat să-l schimbăm, dar poporul transnistrean îl susţine, noi nu controlăm situaţia de acolo aşa cum se spune. Dacă va câştiga Kaminski, va putea spune: uite, v-am pus pe unul mai tânăr şi mai reformist la Tiraspol, acum vorbiţi cu el. Problema e că nu sunt mari diferenţe între Smirnov şi Kaminski. De fapt, toţi cei şase candidaţi în alegerile transnistrene au poziţii similare: independenţă faţă de Moldova, nici gând de reintegrare şi supuşenie faţă de Rusia. De aceea, la Chişinău alegerile sunt aşteptate mai degrabă cu resemnare, fără a se spera ceva anume.
Presiunea germanilor a dat ceva roade la nivel formal. Pentru prima dată din 2006, negocierile oficiale Chişinău-Tiraspol au fost reluate, la Vilnius, pe 30 noiembrie-1 decembrie. Negocieri vorba vine acum, deocamdată au discutat formatul şi agenda, adică au discutat ce şi cum urmează să discute. Dar chiar şi asta a fost greu de obţinut. În iunie acest an, la Moscova, delegaţii moldoveni şi transnistreni pre-negociau când să reia negocierile. Când au fost aproape de a recunoaşte publicul eşecul, au convenit să se mai vadă o dată, în septembrie, tot la Moscova. Atunci a fost limpede că nemţii le-au bătut obrazul ruşilor: nici măcar atât nu ne daţi? Pe scurt, e un fel de balet cu politruci sovietici: ne facem că discutăm, discutăm interminabil despre cum urmează să discutăm, doar-doar europenii ne vor crede că suntem serioşi.
Pentru că serioşi nu par a fi. Gândiţi-vă la cifra de mai sus: 70% deficit bugetar. Transnistria este total dependentă de Moscova. Şi chiar şi această cifră nu arată complet tabloul. Fabricile din Transnistria (când s-a rupt Moldova sovietică, acolo a rămas 40% din industrie, deşi are 10% din populaţie) funcţionează cu gaz gratis din Rusia, plata se acumulează în contul unei datorii care tot creşte – a ajuns la 2,8 miliarde dolari. Dacă se va pune problema reunificării Moldovei, Rusia va spune: nu uitaţi de datoria la gaze, dacă Transnistria e a voastră, luaţi şi cocoaşa datoriei. Din nou, Moscova câştigă oricum ar fi: ţine în viaţă cu gaz gratis economia transnistreană, iar dacă lucrurile se schimbă îi pune pe moldoveni să plătească.
Când am fost la Tiraspol, numărul doi din partidul lui Kaminski ne spunea mândru cum şi-au păstrat ei industria sovietică intactă, spre deosebire de fabricile din dreapta Nistrului, care au falimentat. De fapt, economia din Transnistria este una de seră: energie gratis din Rusia şi piaţă de desfacere în Europa, graţie eforturilor şi negocierilor duse de Chişinău cu UE (750 de întreprinderi din Transnistria s-au înregistrat la Chişinău, exportă în UE fără a plăti deloc taxe statului moldovean). Deci, dacă Rusia chiar ar vrea să mişte lucrurile, ar fi destul să nu mai trimită valizele cu subvenţii, să taie gazul gratis şi pseudoeconomia din Transnistria ar sucomba în câteva luni. Dar de ce să facă aşa ceva? Deocamdată, câştigă oricine s-ar alege la Tiraspol, iar nemţii sunt uşor de dus de nas.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
