15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUn manual de limba română pentru clasa I trebuie retras

Un manual de limba română pentru clasa I trebuie retras

Unul din cele şase manuale de Comunicare în Limba Română pentru clasa I, care a fost editat de Siveco şi editura Litera, trebuie retras, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis cererea unuia dintre participanţii la licitaţia pentru selectarea manualelor şcolare, informează Mediafax.

CAB a adimis, joi, sesizarea formulată în 30 ianuarie de asocierea Akademos Art SRL – Stand Agenţie Difuzare Carte SRL, participantă la licitaţia pentru editarea manualelor şcolare de anul trecut, şi a decis să modifice decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), care a fost atacată, “doar în ceea ce priveşte declararea ca admisibilă şi câştigătoare a ofertei Asocierii Grup Media Litera SRL – Grup Editorial Litera SRL – SC Siveco Romania SA”. Hotărârea este definitivă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) informează că a luat act de minuta şedinţei de judecată de joi a Curţii de Apel Bucureşti, privind contestarea licitaţiei pentru manualele de limba română, care a avut şase oferte câştigătoare.

Reprezentanţii MECS precizează că prin decizia instanţei este anulată declararea ofertei Siveco – Litera câştigătoare, dar sunt menţinute câştigătoare celelalte cinci oferte selectate – asocierea SC Grupul Editorial Art SRL – SC Info Media Pro SRL, SC Intuitext SRL, EDP RA – Ascendia Design SRL şi CD Press SRL (cu două modele de manuale).

Manualele editate de asocierea Siveco – Litera reprezintă 6 la sută din exemplarele contractate pentru anul şcolar în curs, potrivit MECS, care precizează că este vorba de un manual din cele 44 editate pentru anul în curs.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă