13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUn Gaburici pentru liniștea Moscovei

Un Gaburici pentru liniștea Moscovei

Premierul desemnat sâmbătă de președintele Nicolae Timofti, Chiril Gaburici, începe astăzi consultările -pentru formarea unui nou guvern, după ce joia trecută Cabinetul Leancă 2 nu a întrunit majoritatea voturilor în -Parlamentul de la Chișinău.

Desemnarea de către Partidul Liberal Democrat (PLDM) a unui vechi -asociat al liderului -partidului, Vlad Filat, care are legături bune cu clanul Voronin, risipește cortina de fum care acoperă viața politică de dincolo de Prut. Moldova oprește marșul spre Europa și rămâne în zona gri, sub controlul Moscovei.

Iurie Leancă s-a prezentat joi în Parlament ca mielul la tăiere. Guvernul pe care l-a propus spre învestire nu avea de la bun început nici o șansă să treacă. Cele două partide care au format guvernul minoritar – PLDM-ul fostului premier Vlad Filat și Partidul Democrat al lui Vlad Plahotniuc și Marian Lupu, nu au reușit să strângă decât 42 de voturi.

Ar fi putut obține fără probleme o majoritate dacă ar fi acceptat condițiile puse de Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu, dacă făceau o înțelegere de susținere parlamentară cu Partidul Comu-niștilor al lui Vladimir Voronin sau dacă reușeau să racoleze nouă parlamentari, așa cum au mai făcut-o în trecut. Cum n-au negociat nimic cu nimeni și nici nu s-au lansat într-o campanie de cumpărat voturi, deznodământul nu putea fi altul decât respingerea Guvernului Leancă 2.

A doua zi, PLDM l-a propus pentru funcția de premier pe Chiril Gaburici, un tânăr antreprenor în vârstă de 38 de ani, prezentat ca un soi de tehnocrat neafiliat politic, venit din mediul de afaceri. Chiril Gaburici este multe lucruri, dar „tehnocrat” și „neafiliat” nu se afle printre ele. Pe vremea Guvernului Filat, Gaburici era directorul companiei de telefonie mobilă Moldcell și se află în cercul de afaceri din jurul prim-ministrului. Moldcell este proprietatea Azercell, compania similară din Azerbaidjan, iar Azercell este proprietatea dictatorului de la Baku, Ilham Aliev.

Prin urmare, în ierarhia Azercell nu urci pe bază de merit personal și criterii corporatiste de performanță, ci în măsura în care te faci util și plăcut clanului Aliev și acoliților săi, care primesc diverse sinecuri pentru a rămâne loiali. Gaburici nu este vreun absolvent de MBA în Occident (dimpotrivă, a absolvit Universitatea Slavonă, o instituție pseudo-academică, înființată de comuniști pentru a promova moldovenismul slavon și alte teorii de inspirație kaghebistă), dar trebuie să fi servit exemplar interesele clanului Aliev pentru că, după etapa Moldcell, a fost promovat în „centrala de la Baku”, unde a fost numit în funcția de director general al Azercell. Din această poziție a fost ales de Filat pentru a-l desemna în funcția de prim-ministru.

Presa moldoveană a atras atenția că, pe filiera azeră, Gaburici ar avea legături strânse și cu un alt clan politico-economic, clanul Voronin. Fiul lui Vladimir Voronin, Oleg, a stabilit un picior de pod solid în Azerbaidjan după ce fiica sa s-a căsătorit cu fiul unui viceministru al Transporturilor de la Baku.

Dacă aceste legături vor fi probate sau nu, rămâne de văzut, dar ceea ce este sigur este că Voronin nu a respins din principiu nominalizarea lui Gaburici așa cum o făcuse cu Leancă, iar Gaburici, nu s-a grăbit să vorbească despre menținerea parcursului european. Indiciul că jocurile sunt deja făcute este că, deși noul premier are la dispoziție 15 zile pentru a negocia o majoritate cu partidele din Parlament, Filat a anunțat ieri că Gaburici va prezenta noul guvern în Parlament mâine.

Cu numirea lui Gaburici – om de afaceri din sfera lui Filat, dar agreat de Plahotniuc – actorii politici de la Chișinău pun capăt jocului la două capete și pretenției afișate în fața emisarilor occidentali că nu își doresc nimic mai mult decât să adopte reformele necesare continuării parcursului european,în special în justiție și combaterea corupției. În schimb, transmit că vor rămâne în zona gri a corupției generalizate și a afacerilor și cu Vestul și cu Estul în care au prosperat până acum și sub tutela politică a Moscovei.

Deși a investit în socialiștii lui Igor -Dodon, partid declarat pro-moscovit, Vladimir Putin nu are nevoie la Chișinău de un guvern prea orientat spre Rusia, care să riște să trezească resentimente din partea majorității românești. Dar o guvernare gri, care să mimeze europenismul și să vireze spre Moscova în momente-cheie, este exact ceea ce își dorește și actuala clasă politică de la Chișinău îi livrează.

Surpriza ar putea veni de la Iurie Leancă, dar este o speranță slabă. Filat, Plahotniuc și Lupu au mimat reformismul proeuropean cu Guvernul Leancă 2, care a fost sacrificat de ochii Bruxelles-ului. Atâta lucru a înțeles și Leancă însuși, care vineri avertiza că nu va vota decât un guvern format din PLDM, PD și Partidul Liberal. Dar Leancă nu pare să aibă nici susținători suficienți să provoace o scindare în cadrul PLDM, nici suficient curaj politic să o facă. Cu Chiril Gaburici, Moldova nu pleacă nicăieri, sau în nici un caz nu se îndreaptă spre Vest. Vlad Filat a ales un Gaburici pentru liniștea Moscovei.   

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă