15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUn fost judecător denunţă corupţia din sistemul judiciar rus

Un fost judecător denunţă corupţia din sistemul judiciar rus

Un fost judecător rus a denunţat, miercuri, sistemul judiciar “corupt” şi supus presiunilor, afirmând că a fost forţat să demisioneze pentru că a încercat să facă ordine în acest domeniu într-o regiune din sudul Rusiei, informează AFP, potrivit Mediafax.

“Un judecător din Rusia este cea mai dependentă dintre persoane şi nu exprimă decât foarte rar propriile opinii”, a declarat Serghei Zlobin, fost vicepreşedinte al tribunalului regional din Volgograd.

El a evocat “presiunile” exercitate asupra judecătorilor de către serviciile secrete, de către Comisia pentru anchete penale şi de către preşedinţii tribunalelor.

Zlobin susţine că a fost forţat să demisioneze în decembrie 2011, după ce “a făcut ordine în instanţele regionale”.

În 2011, Zlobin a fost vizat de o anchetă după o serie de reportaje în care era acuzat de corupţie.

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă