"Sa ucizi o pasare cantatoare" este genul de film care nu seduce prin efecte speciale, ci a carui forta sta in povestea si actorii pe care ii aduce pe ecran. Plin de compasiune, drama si emotie, isi conduce audienta spre radacinile comportamentului uman – spre inocenta si experiente originare.
Filmul realizat in 1962 este o adaptare reusita a uneia dintre cele mai importante opere literare americane din secolul XX. Cand a aparut in 1960, nuvela "To Kill a Mockingbird" a fost un succes enorm. A avut vanzari fabuloase si a castigat premiul Pulitzer un an mai tarziu. Cartea semi-autobiografica scrisa de tanara Harper Lee din Alabama (si singura ei opera publicata), cu intentia de a prezenta o simpla poveste de dragoste, a ajuns sa fie tradusa in 40 de limbi. Filmul facut dupa aceasta carte a fost castigator la Oscar si a devenit un clasic al cinematografiei. Nuvela nu a stat de la inceput in atentia studiourilor pentru ca ii lipseau multe dintre aspectele care calificau pe atunci o pelicula ca fiind de succes: multa actiune, dragoste pasionala, un personaj negativ pedepsit pe masura comportamentului sau. Totusi, producatorul Alan Pakula si regizorul Robert Mulligan au fost convinsi ca era o istorie prea grozava ca sa nu fie ecranizata, asa ca i-au impartasit lui Gregory Peck viziunea lor asupra filmului si acesta a fost de acord sa apara pe afis. Actorul se afla atunci la apogeul carierei. Cu trei ani inainte de aceasta productie aparuse in filme de prima importanta, precum "Promontoriul groazei", "Cum a fost cucerit Vestul", "Cape Fear", "Tunurile din Navarone" si "Ultimul tarm".
Horton Foote a fost la inceput rezervat in a scrie scenariul, pentru ca avea un respect prea mare fata de nuvela si se temea sa nu ii diminueze calitatea (o ingrijorare dezmintita de produsul final).
Povestea a aparut intr-o vreme in care prejudecatile inca dominau America. Inceputul deceniului ’60 era un butoi cu pulbere, cu acte de intoleranta de orice tip si mai ales cu ura rasiala, care facea sarea si piperul stirilor, perioada in care drepturile civile incepeau sa se manifeste. Un film atat de rational si deslusit, aparut pe ecrane intr-o perioada atat de agitata, a facut, evident, valuri.
Iar daca climatul social era nesigur in anii ’60, a fost cu atat mai nebulos in anii ’30, atunci cand este plasata actiunea. Filmul amesteca descrierea atmosferei tensionate si rasiste din Sud cu nostalgia dupa o copilarie care percepe lumea drept un univers misterios, fantastic.
Actiunea are loc intr-un orasel din Alabama, intre doua veri. Atticus Finch (Gregory Peck) este un avocat cu un spirit al justitiei nealterat, care nu incalca regulile. El trebuie sa-si creasca singur cei doi copii, dupa ce sotia i-a murit, si incearca sa-i educe cu valori pozitive, cu dragoste si lipsa de prejudecati, intr-o vreme in care intoleranta dezbina societatea. Cei doi, un baiat de 10 ani si o fata de 6 ani, au o viata lipsita de griji, hoinarind pe toate strazile, razand de excentrica doamna Dubose si speriindu-se singuri, ei si prietenul nedespartit Dill Harris, cu povesti exagerate despre misteriosul Boo Radley, un vecin pe care nu l-au vazut niciodata.
Cand Atticus preia cazul lui Tom Robinson (Brock Peters), un negru pe nedrept acuzat ca ar fi violat fiica unui fermier din oras, unii locuitori se intorc impotriva lui, in special Bob Ewell, tatal rasist al pretinsei victime. Pentru Atticus, spre deosebire de ceilalti, situatia lui Tom sta in dreptate, nu in culoarea pielii. Dar Sudul se schimba treptat si tot mai multi oameni devin ca Ewell, vazandu-i pe negri drept figuri inspaimantatoare. Desi Atticus prezinta un caz solid, care dovedeste nevinovatia lui Tom, omul acuzat este totusi condamnat de un juriu care nu e capabil sa puna cuvantul unui negru deasupra celui rostit de un alb. Justitia nu mai este servita si o intreaga tragedie rezulta de aici.
Povestea e prezentata prin ochii copiilor. Il vedem pe Atticus in acelasi timp ca un avocat nobil, dar si un tata bun. Gregory Peck ofera o performanta miscatoare. Pentru acest rol, care i-a adus singurul sau Oscar, Peck si-a moderat abordarea si a oferit un joc linistit, care ilustreaza perfect controlul lui Atticus atat ca justitiar cat si ca parinte. Cu rolul din "Sa ucizi o pasare cantatoare", Gregory Peck se afla astazi in fruntea eroilor din istoria cinematografiei, in clasamentul realizat de American Film Institut.
Copiii avocatului sufera la randul lor din cauza intolerantei si prejudecatilor determinate de actiunea tatalui lor si ajung la un pas sa-si piarda viata. Cei doi copii sunt interpretati excelent de Mary Badham si Phillip Alford. Desi lipsiti de experienta, interpretarea lor a fost foarte naturala. Succesul filmului s-a bazat in mare masura pe capacitatea lor de a se transpune in pielea personajelor pe care le-au interpretat.
In afara lui Peck, un alt star a aparut in acest film: Robert Duvall, pe atunci un actor necunoscut. Acesta a fost primul sau rol, dar jocul in pielea sensibilului Boo l-a adus in atentia regizorilor. Pentru Duvall, rolul a fost o provocare, cerandu-i-se sa exprime esenta personajului fara vorbe, doar prin limbajul corpului si expresii, intr-o aparitie destul de scurta. "Monstrul" Boo este vazut abia la sfarsitul filmului, cand copiii sunt atacati. Pentru apararea lui Boo (care i-a salvat copiii), Atticus va fi fortat sa renunte la unul dintre cele mai dragi principii.
In cea mai mare parte, maniera de regizare a lui Mulligan este potolita – evita sublinierile si lasa doar forta emotionala a povestii sa lucreze fara alte manipulari. Naste un imens sentiment de injustitie, vazand cum paratul, desi inocent, si in ciuda tuturor evidentelor, este condamnat. Procesul este captivant de urmarit, cu Atticus demontand pe rand toate acuzatiile aduse lui Tom.
Desi este o poveste care evoca puternic un anumit loc, producatorii au stabilit ca filmarile nu puteau sa aiba loc in Monroeville. Diverse modernizari au schimbat fata orasului. O replica a localitatii, asa cum era ea in anii ’30, a fost ridicata in studiourile Universal. Imaginea in alb si negru este evocativa, transportandu-ne direct in perioada crizei din Sud.
"Sa ucizi o pasare cantatoare"
SUA, 1962
Drama. 2h 9min.
Regie: Robert Mulligan.
Cu: Gregory Peck, John Megna
Din culise
» Personajul Dill are la baza personalitatea lui Truman Capote, care a fost prieten in copilarie cu scriitoarea Harper Lee.
» Ca pregatire pentru acest rol, Duvall a petrecut sase saptamani inainte de filmari departe de soare, ca sa aiba infatisarea unui om inchis intr-o pivnita. De asemenea, s-a gandit sa-si vopseasca parul in alb, pentru a arata mai fantomatic.
» Cei doi copii care au jucat rolul fratilor nu s-au inteles foarte bine in realitate; fata il sicana deseori pe baiat si realizatorii au exploatat aceasta situatie, de care era nevoie in film.
» Elmer Bernstein, cel care a realizat coloana sonora, a incercat sa redea, prin muzica, emotia copiilor. Rezultatul a fost o incredibila inlantuire de compozitii simple la pian.
