8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Un distrugător al SUA s-a ciocnit cu o navă civilă din...

VIDEO. Un distrugător al SUA s-a ciocnit cu o navă civilă din Filipine. Șapte marinari americani sunt dispăruți iar comandantul este rănit

Distrugătorul USS Fitzgerald şi nava comercială filipineză ACX Crystal s-au ciocnit sâmbătă dimineaţă, în largul coastelor Japoniei, în jurul orei 02.30 (vineri 17.30 GMT), în Oceanul Pacific, au anunțat Forțele Navale americane, US Navy, informează CNN preluat de Mediafax.

În urma accidentului, șapte marinari americani sunt daţi dispăruţi. Există şi mai mulţi răniţi, printre care şi comandantul navei americane.

Distrugătorul american opera la 56 de mile marine sud-vest de oraşul japonez Yokosuka, când a avut loc accidentul.

Bryce Benson, comandantul de pe USS Fitzgerald, este unul dintre răniţii duşi cu elicopterul la spitalul maritim din Yokosuka. Acesta se află în stare stabilă. 

Procedurile de urgenţă au fost aplicate pentru ca nava să nu se afle în pericol de a se scufunda. Distrugătorul a luat apă după incident, dar echipajul lucrează pentru a remedia problemele, nava urmând să ajungă în baza navală americană din Yokosuka. 

Partea tribord a USS Fitzgerald a fost grav avariată. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă