19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialUn deţinut din Penitenciarul Aiud a EVADAT

Un deţinut din Penitenciarul Aiud a EVADAT

Un deţinut al Penitenciarului Aiud, care ispăşea un an de închisoare pentru furt calificat, în regim deschis, a părăsit, marţi după-amiază, punctul de lucru la care fusese repartizat. El este căutat de personalul unităţii, poliţişti şi jandarmi, informează Mediafax.

Marţi, în jurul orei 15.20, deţinutul Buzgar Marcel Nicolae, condamnat definitiv la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu domiciliul în localitatea Câmpeni, judeţul Alba, care îşi executa pedeapsa în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior din Teiuş la care era repartizat, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Aiud.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces în posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Alba şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Buzgar are 169 de centimetri înălţime, constituţie atletică, faţă ovală, ochi căprui şi păr negru întins.

Cei care deţin informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.

 

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă