25.6 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăSpecialUn dans erotic a întors din drum un avion

Un dans erotic a întors din drum un avion

O cursă aeriană pe ruta Moscova-Londra a fost întoarsă din drum la 15 minute după decolare, din cauza unei pasagere în stare de ebrietate, care a început să danseze „dansuri erotice”, inoportunând ceilalţi pasageri, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc vineri, potrivit poliţiei de transporturi din Rusia.

Echipajul aeronavei a anunţat, la 15 minute după decolare, că avionul se va întoarce pentru că respectiva pasageră avea un comportament „inadecvat”.

Femeia, de 39 de ani, era beată şi deranja pasagerii, dansând erotic în faţa acestora.

La aterizarea avionului, femeia a fost ridicată de autorităţi şi dusă la un spital pentru „expertize medicale”.

Consumul de alcool la bordul aeronavelor este interzis la companiile ruseşti, însă practica este extrem de răspândită printre pasagerii ruşi.

Cele mai citite

Încă un împrumut pentru Rareș Ilie! Mijlocașul român merge în Serie B, la Empoli

Tânărul de 22 de ani ajunge la al patrulea împrumut în doar doi ani, după ce a fost cumpărat de Nice cu 4 milioane...

Negocierile pentru încetarea focului în Gaza, în impas. Discuțiile între Israel și Hamas, fără rezultate concrete

Ultima rundă de negocieri indirecte pentru un armistițiu între Israel și Hamas, desfășurată la Doha, nu a dus la niciun rezultat.Potrivit unui oficial palestinian...

Rivalitatea a fost lăsată deoparte! Căpitanul lui Everton a venit singur, noaptea, să-l plângă pe Jota

La 23:45, în tăcere, Seamus Coleman a apărut la Anfield pentru un omagiu discret.O poveste emoționantă a fost relatată de un fan al lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă