13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUn bărbat care a spart o locuință a fost identificat pentru că...

Un bărbat care a spart o locuință a fost identificat pentru că nu a tras apa la toaletă

Un bărbat acuzat că ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din California de Sud a fost identificat de poliție pe baza probelor ADN pe care le-a lăsat în toaleta casei pe care o jefuise, informează miercuri Associated Press citată de Agerpres.

Suspectul ''și-a făcut nevoile și nu a tras apa'', în timpul unei spargeri ce a avut loc în luna octombrie în orașul californian Thousand Oaks, a precizat detectivul Tim Lohman din cadrul Biroului Șerifului din comitatul Ventura.

Omisiunea bărbatului le-a permis anchetatorilor să colecteze probe și să realizeze un profil ADN. Rezultatul s-a potrivit unui profil existent deja într-o bază de date la nivel național, iar polițiștii l-au găsit pe suspect în locuința sa din orașul Ventura aflat în apropiere.

Andrew David Jensen, în vârstă de 42 de ani, a fost reținut la 28 iulie sub acuzația de pătrundere ilegală pe o proprietate privată, o faptă ilegală, și urmează să fie judecat.

Lohman a declarat că este primul caz pe care îl cunoaște de identificare a unui suspect în urma profilului ADN realizat după analizarea probelor de materii fecale prelevate dintr-o toaletă. ''Când oamenii se referă la proba ADN de obicei se gândesc la mostre de păr sau de salivă'', a spus Lohman, potrivit sursei citate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă