17.4 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialUn avion MiG-31 s-a prăbuşit în Munţii Ural

Un avion MiG-31 s-a prăbuşit în Munţii Ural

Un avion de vânătoare rusesc MiG-31 s-a prăbuşit vineri în Munţii Ural, la aproximativ 60 de kilometri de aeroportul din oraşul Perm. Nu există nicio victimă, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de AFP şi preluat de Mediafax.

Piloţii au reuşit să se catapulteze şi sunt „într-o stare mulţumitoare”, a declarat un purtător de cuvânt din cadrul Ministerului Apărării, Vladimir Dirk, citat de agenţia RIA Novosti. Avionul nu transporta nicio armă.

Accidentele aeronavelor militare sunt relativ frecvente în Rusia.

MiG-31 poate zbura pe orice vreme şi este înarmat cu rachete cu o rază de peste 200 de kilometri, capabile să atingă simultan 24 de ţinte diferite.

Cele mai citite

Admitere la liceu 2026: aproape 120.000 de elevi au primit un loc, iar cei mai mulți au ajuns la prima alegere

Ministerul Educaţiei precizează că următorul pas este înscrierea efectivă la liceul, unde fiecare elev a fost repartizatMinisterul Educaţiei a anunţat publicarea rezultatelor repartizării computerizate...

Petrișor Peiu: România este pe penultimul loc în UE la competențele digitale de bază ale tinerilor

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că, în pofida promisiunilor privind digitalizarea formulate de partidele aflate la guvernare în ultimele două decenii, rezultatele sunt...

Universitatea Craiova revine în lupta pentru grupele UCL! Test dificil pe terenul campioanei Bulgariei

Universitatea Craiova întâlnește în această seară pe Levski Sofia în prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor.Universitatea Craiova joacă astăzi, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă