Peste 100 de persoane au murit ieri in urma prabusirii unui avion militar iranian de transport, C130, care a lovit un imobil de 10 etaje dintr-un cartier rezidential din sudul Teheranului. Oficialitatile au anuntat ca nu exista nici un supravietuitor printre cei 84 de pasageri si 10 membri ai echipajului avionului, dar bilantul era provizoriu, asteptandu-se evaluarea victimelor de la sol. Peste 90 de raniti erau internati in spitale. Un responsabil al politiei preciza ca inainte de a percuta imobilul avionul a atins instalatiile de distribuire a gazelor si sapte locatari au murit asfixiati de fum dupa declansarea unui incendiu. Printre pasageri se aflau 40 de ziaristi si tehnicieni ai televiziunii iraniene, la bord fiind si reprezentanti de la alte media iraniene. Potrivit agentiilor de presa din aceasta tara, aparatul urma sa transporte jurnalistii si militarii in sudul Iranului, la Bandar-Abbas, pentru a participa la o importanta manevra a armatei iraniene. Purtatorul de cuvant al politiei, Mehdi Ahmadi, estima ca, dupa toate probabilitatile, la bord se aflau si comandanti militari. Aparatul s-a rupt in doua dupa ce a izbit imobilul, care nu a fost distrus. Autoritatile se asteptau ca bilantul sa creasca in orele urmatoare, in imobil locuind peste 100 de persoane. Un ziarist de la radioul de stat aflat la fata locului relata ca la sol au fost cel putin 10 morti. Imobilul lovit este situat in cartierul Yaftabad, la sud de aeroportul Mehrabad, aeroport civil si militar, inconjurat de cartiere rezidentiale foarte populate. Avionul a revenit pe aeroportul din Teheran din cauza unor probleme tehnice, dar nu a mai reusit sa aterizeze, cazand in acest cartier. Aeroportul Mehrabad a fost construit in urma cu circa 50 de ani. Iranul detine mai multe aparate C130, care au peste 30 de ani vechime si au fost achizitionate de regimul imperial.