5.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialUn artist prolific În lumea lui Lowendal

Un artist prolific În lumea lui Lowendal

La 120 de ani de la nașterea pictorului George Lowendal, Muzeul Național de Artă al României și Fundația care îi poartă numele oferă publicului o expoziție ce-i creionează personalitatea artistică complexă.

Conform scurtei informări genealogice incluse în blazonul familiei, baronii Lowendal erau descendenți din Ulrik Frederick Gyldenlove, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și Norvegiei. Mama lui George era fiica unui ofițer erou al Florei Ruse a Mării Negre. Născut la Sankt-Petersburg, George Lowendal (1897-1964), după ce urmează cursuri de belle arte, activează sporadic ca actor, balerin, pictor decorator și scenograf. Urmându-și mentorul – profesorul Aleksandrov – în Basarabia, George Lowendal își descoperă pasiunea pentru teatrul de animație, lucrând apoi ca pictor scenograf cu diverse companii teatrale. După primul război mondial poposește la București, pentru ca apoi să lucreze timp de 10 ani ca pictor scenograf la Cernăuți.

Un luptător împotriva urâtului

Expoziția organizată la Muzeul Colecțiilor de Artă relevă forţa creatoare a acestui artist prolific, a cărui operă acoperă genuri şi stiluri diferite, de la proiecte scenografice avangardiste la portrete cu vână expresionistă, de la peisaje influenţate de lecţia impresionismului şi postimpresionismului la pictură religioasă neobizantină.

Selecţia propusă prezintă circa 120 de lucrări aparţinând Fundaţiei Löwendal și ilustrează diversitatea activităţii lui George Löwendal. Imaginea oferită de pictura, schiţele scenografice şi de costum realizate la Cernăuţi este completată de afişe ce dezvăluie interesul artistului pentru grafica publicitară. Selecția mai cuprinde grafică de șevalet, schițe “proletcultiste”, afișe și reclame inaccesibile publicului în ultimul deceniu.

Expoziția are ca numitor comun o analiză a personajelor sale, de la chipuri de țărani, la personaje din lumea teatrului, “în creația sa totul stând sub semnul teatrului”, după cum spune una dintre curatoarele expoziției, profesoara Ruxandra Demetrescu.

Expoziția este deschisă la Muzeul Colecțiilor de Artă până pe 31 ianuarie 2018.

 

Cele mai citite

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...

Licitație de peste 100 milioane de lei pentru digitalizarea administrației centrale

Implementarea acestor tehnologii digitale va permite reducerea erorilor umane, scăderea costurilor operaționale și orientarea personalului către sarcini cu valoare adăugată Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă