Un agent supraveghetor a fost atacat și maltratat în zona sa de responsabilitate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, pentru că a încercat să aplaneze un scandal între deținuti, a anunțat, miercuri, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).
Astfel, un incident periculos a fost înregistrat pe 28 noiembrie, în jurul orei 9,30, când agentul de penitenciare Viorel Băcanu, unic supraveghetor pe secția E5 a Penitenciarului Poarta Albă, a fost agresat de către deținuții pe care a încercat să-i oprească dintr-o încăierare extrem de violentă.
Băcanu a suferit o serie de vătămări corporale, urmând ca în această dimineață să fie prezentat la Serviciul de Medicină Legală Constanța. După examinarea de specialitate, se va stabili gravitatea agresiunii la care acesta a fost supus și numărul de zile de care are nevoie pentru îngrijiri medicale.
"Viorel Băcanu avertizase în scris, încă din august 2017, că nu-i poate gestiona singur pe cei peste 420 de deținuți aflați în secție la acel moment iar incidentul a survenit după ce acesta a fost forțat să accepte reluarea serviciului pe secția de deținere, singur cu acești 300-400 de deținuți (numărul a scăzut către 330 de la peste 400, urmare a grațierii mascate) și în condiții de risc pentru viața și sănătatea personală, după mai multe 'ședințe' în care a fost amenințat fățiș de conducerea unității. Iată că, din păcate, temerile acestuia s-au adeverit iar providența și experiența au făcut ca acesta să scape, doar cu vătămări corporale", reiese din comunicat.
Conform FSANP, în urma incidentului major de marți, au fost declanșate verificări, din datele inițiale reieșind că agentul a fost atacat prin surprindere cu un obiect contondent. Nu este exclusă posibilitatea ca altercația dintre deținuți să fie de fapt o stratagemă în situația în care agentul supraveghează de unul singur efectivul de 300 — 400 de deținuți, fiind ajutat de un coleg care, însă, are în responsabilitate curțile de plimbare, iar monitorizarea realizată cu camerele video este intermitentă, din lipsă de personal.
Deținuții implicați în agresiune au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere, actele de violență fiind favorizate de faptul că aceștia circulă liber în interiorul secției de deținere. Cei peste 300 — 400 de deținuti, plasați, de regulă, în custodia agentului Viorel Băcanu sunt încadrați la regimul semi-deschis, iar acesta a avertizat conducerea penitenciarului în legătură cu evidenta situație de inferioritate și cu precaritatea mijloacelor de siguranță, potrivit FSANP.
"Având în vedere că șefii Penitenciarului Poarta Albă au ignorat avertismentele referitoare la insuficiența măsurilor de siguranță pentru personal, refuzând chiar dotarea agentului supraveghetor cu un sistem 'man-down' care să-i permită acestuia să alerteze echipa de intervenție, deși astfel de mijloace de avertizare au fost achiziționate și sunt păstrate în magazia penitenciarului, solicităm o anchetă din partea Ministerului Justiției și sancționarea celor vinovați", se mai arată în comunicatul de presă.
Anul trecut, în octombrie, o angajată a Penitenciarului Poarta Albă a fost sechestrată cu intenția de a fi violată de către doi deținuți, de pe aceeași secție, scoși la club la activități educative.